Comunicat de presă - Poliția Română
PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND SPÃLAREA BANILOR
În cadrul unui dosar penal privind infracțiunea de spălarea banilor, în dimineața de 21 iulie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, dintre care 2 în județul Vâlcea și 2 în județul Timiș.
Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2022, trei bărbați, cu vârste de 28, 36 și 52 de ani, din județele Vâlcea și Timiș, ar fi primit și transferat, prin conturi bancare deschise în România și Germania, suma totală de aproximativ 1.500.000 de lei, cunoscând că banii provin din infracțiuni de înșelăciune comise în străinătate.
În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, telefoane mobile, dispozitive electronice, documente privind deschiderea unor conturi bancare, precum și aproximativ 10.000 de euro.
În cadrul activităților desfășurate, unul dintre bărbații vizați în cauză a fost identificat și condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, pentru continuarea cercetărilor, celelalte activități dispuse în cauză fiind în desfășurare.
Cercetările continuă, sub supravegherea procurorului de caz, în vederea documentării întregii activități infracționale, identificării tuturor persoanelor implicate și dispunerii măsurilor legale care se impun.
La activități au participat polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Poliției Orașului Băile Govora din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, precum și polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
Facem precizarea că, pe întreaga durată a procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.