Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud
Bărbat reținut pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu
La data de 20 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Beclean au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un bărbat de 55 de ani, din Săsarm, ar fi încălcat măsurile dispuse printr-un ordin de protecție provizoriu emis în aceeași zi.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că bărbatul s-ar fi deplasat la locuința soției sale, din Săsarm, deși avea obligația de a nu se apropia la o distanță mai mică de 100 de metri față de aceasta. De asemenea, acesta ar fi pătruns fără drept în curtea imobilului și ar fi adresat amenințări unui alt bărbat aflat la aceeași adresă.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, violare de domiciliu și amenințare.
În urma probatoriului administrat, la data de 21 iulie a.c., polițiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bistrița-Năsăud și urmează să fie prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Poliției Orașului Beclean, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.