Comunicat de presă - Asociația pentru Sănătatea Creierului
WORLD BRAIN DAY 2026
București, 22 iulie 2026
Pe 22 iulie 2026 este celebrată la nivel mondial World Brain Day, Ziua de Conștientizare a Creierului! Cu acest prilej Asociația pentru Sănătatea Creierului (ASC) aduce în prim plan importanța sănătății creierului și organizează un eveniment online dedicat prevenției.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Creierului (World Brain Day), marcată la nivel global pe data de 22 iulie, Asociația pentru Sănătatea Creierului aduce în atenția publicului din România importanța vitală a prevenției și protejării sănătății creierului - un apel pentru ca fiecare persoană, indiferent de vârstă, statut social sau locul în care trăiește, să beneficieze de acces la informație, prevenție, diagnostic și îngrijire neurologică de calitate.
Afecțiunile neurologice reprezintă în prezent principala cauză de dizabilitate și a doua cauză de deces la nivel mondial, afectând peste 3,4 miliarde de oameni. În România, impactul acestora este în continuă creștere, iar îmbătrânirea populației, factorii de mediu și stilul de viață accentuează nevoia unor politici publice și programe dedicate sănătății creierului.
Pentru a marca această zi, asociația organizează un eveniment online gratuit, dedicat pacienților, aparținătorilor și publicului larg. Evenimentul își propune să ofere informații clare, validate științific, despre modalitățile prin care putem proteja creierul de-a lungul întregii vieți, dar și soluții concrete de prevenție și îngrijire.
'Ziua Mondială a Creierului nu este doar un moment simbolic de reflecție, ci un apel ferm la acțiune. În fiecare zi vedem oameni care ajung la medic mult prea târziu, deși multe dintre afecțiunile creierului pot fi prevenite sau întârziate semnificativ. În plus acest concept de sănătate a creierului transcede simpla absență a bolii. Misiunea noastră la asociație este să aducem educația medicală aproape de comunitate și să stimulăm responsabilitatea fiecărei persoane față de propriul creier.', declară Cristina Vlădău, vicepreședinte, Asociația pentru Sănătatea Creierului.
În cadrul evenimentului online, trei reputați specialiști vor aborda teme esențiale legate de prevenție, politicile europene de sănătate și cele mai noi ghiduri ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Experții avertizează: Creierul este o resursă neregenerabilă, iar prevenția este cheia
Dr. Vlad Tiu, medic neurolog la Spitalul Universitar de Urgență Elias, subliniază urgența adoptării unor măsuri la nivel național: 'Creierul este o resursă neregenerabilă. Afecțiunile neurologice afectează 40% din populația globală, însă dizabilitatea asociată afectează predominant populația din țările cu venituri scăzute sau medii. Patologiile neurologice sunt asociate cu cea mai mare povară a dizabilității și reprezintă a doua cauză de deces la nivel global. România este o țară la risc, atât din prisma incidenței afecțiunilor neurologice, cât și a urmărilor lor. Tot mai multe foruri internaționale atrag atenția asupra necesității de a implementa măsuri eficiente la nivel populațional privind sănătatea creierului - un ansamblu complex de intervenții menite să prezerve una dintre cele mai prețioase resurse de care dispunem: sistemul nostru nervos. În acest webinar, ne propunem să privim obiectiv situația din România - măsurile care se iau deja, măsurile care ar putea fi luate la nivel instituțional, dar și personal, și cum să recunoaștem când ceva sună prea bine ca să fie adevărat atunci când la mijloc se află sănătatea creierului nostru.'
Inițiativa europeană 'Brain Health Mission'
Dr. Mihai Radu Ionescu, medic neurolog la Spitalul Clinic Colentina, va prezenta cadrul european prin care se dorește transformarea îngrijirii neurologice: 'Inițiativa Brain Health Mission, lansată de Academia Europeană de Neurologie (EAN), urmărește să aducă împreună factorii de decizie din domeniul guvernamental, medical, al cercetării, precum și comunitățile de pacienți pentru a promova politici și măsuri menite să îmbunătățească sănătatea creierului la nivel individual și populațional. În cadrul prezentării va fi abordat conceptul de 'Sănătatea Creierului' (Brain Health), fiind discutate principalele componente și determinanți ai acestuia și modul în care o abordare holistică a sănătății poate contribui la menținerea funcției cerebrale pe parcursul vieții.'
Ghidurile OMS 2026: 45% din cazurile de demență pot fi prevenite
Conf. dr. psih. Raluca Sfetcu, membru în bordul Societății Române Alzheimer, aduce în prim-plan cele mai recente date de la nivel mondial:
'Pe 15 iulie 2026 a avut loc lansarea globală a ghidurilor actualizate ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), care relevă că până la 45% din cazurile de demență pot fi prevenite sau amânate prin schimbări controlabile în stilul de viață, medicale și de mediu. Acest nou cadru subliniază că sănătatea creierului este o călătorie de-a lungul întregii vieții, îndemnând persoanele să își protejeze funcția cognitivă prin gestionarea hipertensiunii arteriale și a diabetului, tratarea deficiențelor de auz și de vedere, reducerea expunerii la poluarea aerului și menținerea unei vieți active din punct de vedere fizic și social.'
Detalii despre participare
Evenimentul dedicat Zilei Mondiale a Creierului se va desfășura în format online pe data de 22 iulie 2026. Participarea este gratuită și deschisă tuturor celor interesați - pacienți, aparținători, profesioniști din domeniul sănătății și publicul larg.
Pentru înregistrare și detalii suplimentare privind agenda evenimentului, vă rugăm să vizitați pagina oficială a Asociației pentru Sănătatea Creierului sau canalele de social media.
www.asc.ro
***
Despre ASC:
Asociația pentru Sănătatea Creierului (ASC) este o organizație non-guvernamentală dedicată sprijinirii persoanelor care suferă de afecțiuni ale creierului ca scleroza multiplă, Parkinson, accident vascular cerebral, Alzheimer, epilepsie sau migrenă, susținându-i pe ei și pe familiile lor prin informare, educare, programe de suport, campanii de conștientizare, advocacy și crearea unei comunități informate și solidare.
Asociația pentru Sănătatea Creierului promovează sănătatea creierului! Scopul asociației este de a oferi sprijin și resurse pentru persoanele care se confruntă cu afecțiuni ale creierului sau a celor care au membri ai familiei cu astfel de afecțiuni, de a promova conștientizarea și educația în domeniul sănătății creierului și de a facilita accesul la tratamente și servicii de calitate care să ducă la creșterea calității vieții persoanelor care suferă de aceste afecțiuni.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.