Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Sorin Muncaciu (deputat AUR): 'Cine apără cartea funciară a României? Dacă nici bazele de date ale statului nu mai sunt în siguranță, cine răspunde?'
'Blocarea sistemului informatic al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară reprezintă un semnal de alarmă care nu poate fi tratat cu comunicate sterile și explicații întârziate.
Vorbim despre una dintre cele mai importante baze de date ale statului român, care conține informații privind proprietățile și drepturile reale ale milioane de cetățeni. Într-un asemenea context, simpla afirmație că există un 'incident tehnic' sau chiar un atac cibernetic nu este suficientă. Românii au dreptul să știe exact ce s-a întâmplat, care sunt consecințele și ce măsuri au fost luate pentru protejarea datelor lor.
Atunci când un sistem critic este compromis, există în mod firesc îngrijorări privind integritatea și securitatea informațiilor.
Autoritățile au obligația să demonstreze că datele nu au fost alterate, copiate sau accesate neautorizat și să prezinte public rezultatele investigațiilor tehnice. Lipsa unei comunicări transparente nu face decât să alimenteze suspiciunile și neîncrederea.
În același timp, milioane de români sunt afectați prin blocarea tranzacțiilor imobiliare, a intabulărilor și a activității notariale, în timp ce statul pare incapabil să ofere un calendar clar pentru remedierea situației.
În calitatea pe care o dețin, de parlamentar al
României solicit Guvernului României, ANCPI, Directoratului Național de Securitate Cibernetică și tuturor instituțiilor competente:
prezentarea de urgență a unui raport public privind natura și amploarea incidentului;
clarificarea dacă există sau nu indicii privind accesul neautorizat la date ori afectarea integrității acestora;
auditarea independentă a întregii infrastructuri informatice a ANCPI;
informarea imediată a cetățenilor cu privire la orice risc identificat și la măsurile de protecție recomandate;
asumarea responsabilității administrative și politice dacă se constată deficiențe în securizarea unui sistem informatic de interes național.
Nu putem accepta ca bazele de date esențiale ale statului român să devină vulnerabile, iar cetățenii să fie ținuți în întuneric. Încrederea într-un stat se construiește prin transparență, responsabilitate și capacitatea de a proteja patrimoniul și datele propriilor cetățeni.
Românii merită adevărul, nu tăcere. Iar atunci când securitatea digitală a statului este pusă sub semnul întrebării, fiecare zi fără explicații publice reprezintă încă o zi în care încrederea cetățenilor este afectată', a declarat deputatul AUR, Sorin Muncaciu.
Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.