Când statul dă vina pe ploaie, e timpul să vorbim despre responsabilitate

Treizeci de autoturisme au fost surprinse de viitura de la Bușteni, gospodării au fost inundate, DN1 a devenit impracticabil, iar o persoană a fost transportată la spital. Acestea sunt fapte. La fel de real este însă și un alt fapt, caracterul torențial al Văii Jepilor și al pâraielor care coboară din Munții Bucegi nu reprezintă o descoperire făcută după această viitură. Este un risc cunoscut, documentat și consemnat de instituțiile statului de zeci de ani.

Tocmai de aceea, ploaia nu poate deveni explicația suficientă și nici alibiul unei administrații care avea obligația să prevină, să controleze și să reducă efectele unui fenomen natural previzibil.

Viitura din 19 iulie s-a format pe Valea Jepilor, după o ploaie torențială produsă în zona înaltă a Munților Bucegi. Administrația Națională 'Apele Române' a precizat că nu fuseseră depășite cotele de apărare pe râurile principale și că efectele au provenit în principal din scurgerile rapide de pe versanți și din torenți.

Această explicație descrie mecanismul imediat al viiturii, dar lasă fără răspuns întrebările privind starea bazinului, capacitatea albiei, întreținerea lucrărilor hidrotehnice și proveniența materialului lemnos care a mărit forța distructivă a apei.

Au fost formulate imediat acuzații potrivit cărora tăierile ilegale ar fi provocat dezastrul, iar răspunderea i-ar aparține direct ministrului Mediului. O asemenea concluzie nu poate fi dedusă din imaginile viiturii. Buștenii purtați de apă pot proveni din arbori rupți de furtună, din doborâturi vechi, din resturi rămase după exploatări, din depozite amplasate în apropierea albiei ori din alunecări care au smuls arborii împreună cu solul. Fiecare bucată de lemn transportată de torent trebuie identificată, iar traseul său trebuie reconstituit printr-o expertiză hidrologică și silvică.

Planul de management al Parcului Natural Bucegi consemnează că orașul Bușteni este așezat pe conurile de dejecție formate la vărsarea Văii Cerbului și a Văii Jepilor în Prahova. Orașul s-a dezvoltat, așadar, pe suprafețele pe care muntele a depus, de-a lungul timpului, materialul transportat de ape. Același document include Valea Jepilor, până la limita superioară a pădurii, în unitatea de protecție strictă denumită 'Abruptul Prahovean'.

Documentele silvice aduc cifre care nu pot fi ignorate. Ocolul Silvic Azuga administrează 4.204,49 hectare de fond forestier, iar 1.891,44 hectare din suprafața analizată se suprapun peste situl protejat Bucegi. Unitatea de Producție I Caraiman, care cuprinde și versanți din zona Bușteni, are 930,68 hectare, dintre care 911,92 hectare se află în situl Natura 2000.

Pentru suprafața forestieră suprapusă sitului Bucegi, amenajamentul întocmit în anul 2021 a prevăzut, pentru o perioadă de zece ani, tăieri de transformare spre grădinărit pe 391,07 hectare, tăieri de conservare pe 338,91 hectare și tăieri de igienă pe 377,94 hectare anual. Aceste suprafețe nu reprezintă automat defrișări și nu dovedesc existența unor exploatări ilegale, dar arată amploarea lucrărilor silvice planificate și cantitatea de informații pe care instituțiile statului trebuie să o confrunte cu realitatea bazinului Văii Jepilor.

Același document admite că, atunci când arboretele sunt afectate de doborâturi, rupturi provocate de vânt ori zăpadă, dăunători sau uscări anormale, anumite tăieri de conservare pot căpăta, pe unele porțiuni, aspectul unor tăieri rase. Tot documentul impune păstrarea unei zone-tampon de 50 de metri pe ambele maluri ale cursurilor de apă, interzice depozitarea resturilor de exploatare în zonele umede și cere ca platformele de lucru să fie amplasate la cel puțin 50 de metri de albia minoră.

Aici trebuie căutată răspunderea administrativă, câte dintre cele 391,07 hectare prevăzute pentru tăieri de transformare și dintre cele 338,91 hectare prevăzute pentru tăieri de conservare se află efectiv în bazinul Văii Jepilor, ce suprafețe au fost parcurse, ce volum de lemn a fost extras, unde au fost deschise căile de scos-apropiat, dacă au fost respectate zonele-tampon, dacă au rămas resturi de exploatare în apropierea torenților, cine a verificat albia și când au fost inspectate ultima dată lucrările de corectare a torenților.

Raportul Ocolului Silvic Azuga arată că, din cauza caracterului torențial al pâraielor, în această zonă au fost construite lucrări hidrotehnice încă de la începutul anilor 1900. Peste un secol de documente, amenajamente și intervenții exclude orice pretenție de necunoaștere. Ora producerii unei asemenea viituri putea fi dificil de anticipat, dar traseul posibil al apei era înscris în geografia locului și în arhivele instituțiilor.

Răspunderea politică a ministrului Mediului nu începe abia în momentul în care o expertiză stabilește cauza fizică a viiturii. Statul nu poate controla vremea, dar este obligat să controleze ceea ce ține de responsabilitatea sa: exploatările forestiere, întreținerea albiilor, funcționarea lucrărilor hidrotehnice, respectarea amenajamentelor silvice și aplicarea măsurilor de prevenție.

Diana Buzoianu trebuie să răspundă pentru ceea ce ministerul știa despre Valea Jepilor, pentru controalele efectuate, pentru lucrările rămase neverificate și pentru felul în care instituțiile din subordine au administrat un risc consemnat de zeci de ani în propriile documente. Dacă toate aceste obligații au fost îndeplinite, ele trebuie demonstrate prin documente, dacă nu au fost îndeplinite, răspunderea nu aparține naturii, ci instituțiilor.

Adevărata întrebare nu este dacă a plouat mult. A plouat. Întrebarea este dacă instituțiile care cunoșteau acest risc și-au făcut datoria înainte ca apa să ajungă în oraș.

Ministerul Mediului, Administrația Națională 'Apele Române', Romsilva, Garda Forestieră și autoritățile locale au obligația de a publica toate datele relevante, într-un singur raport, cantitatea de precipitații, traseul viiturii, proveniența materialului lemnos, starea albiei și a podurilor, inventarul lucrărilor hidrotehnice, suprafețele exploatate în ultimii zece ani, volumele de lemn extrase, autorizațiile emise, controalele efectuate și sancțiunile aplicate în ultimii ani. Transparența nu este un gest de bunăvoință, ci o obligație față de cetățeni.

Ploaia nu aprobă amenajamente silvice. Ploaia nu verifică diguri, nu curăță albii și nu controlează exploatările forestiere. Aceste responsabilități aparțin statului.

Dacă instituțiile și-au făcut datoria, trebuie să o dovedească. Dacă nu și-au făcut-o, trebuie să răspundă.

Într-un stat responsabil, fenomenele naturale nu pot fi evitate întotdeauna, dar nepregătirea administrativă nu poate fi prezentată drept un fenomen inevitabil. Atunci când autoritățile transformă o explicație meteorologică într-o scuză politică, problema nu mai este ploaia, ci modul în care este exercitată puterea publică.

Raisa Enachi
Circumscripția electorală nr. 39, Vaslui