logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Poliția Română

PERSOANE CERCETATE PENTRU VIOL SÃVÂRȘIT ASUPRA UNUI MINOR

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Mehedinți, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de viol săvârșit asupra unui minor, pornografie infantilă și complicitate la pornografie infantilă.

Din probatoriul administrat în cadrul dosarului penal a reieșit că, în perioada cuprinsă între lunile septembrie și decembrie 2025, 5 persoane cercetate (dintre care una aflată sub măsura controlului judiciar, dispusă anterior și o alta care se sustrage urmăririi penale), cu vârste între 19 și 25 de ani, profitând de imposibilitatea unei persoanei vătămate minore de a-și exprima voința în mod conștient, ca urmare a vârstei fragede (13 ani), ar fi întreținut raporturi sexuale cu aceasta.

De asemenea, în acest context, 3 dintre acestea, cu sprijinul unui alte persoane, ar fi realizat, cu telefoanele mobile, fotografii și videoclipuri, în care victima minoră apărea în ipostaze sexuale explicite.

La data de 17 iulie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Mehedinți au dispus reținerea a 3 persoane.

La aceeași dată, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mehedinți a dispus arestarea preventivă față de două dintre persoane și măsura controlului judiciar față de a treia. Totodată, a admis propunerea formulată de către procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinți de arestare în lipsă a persoanei care se sustrage urmăririi penale.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

CENTRUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Afisari: 148

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.