A doua variantă a legii salarizării - reforma promisă sau instituționalizarea epuizării din spitale?

Într-un sistem căruia îi lipsesc mii de medici, asistenți medicali, infirmieri, brancardieri și îngrijitoare, cea de-a doua variantă a legii-cadru a salarizării a produs, înainte de a ajunge la votul Parlamentului, o grevă de avertisment pentru care au fost notificate 523 de unități sanitare și perspectiva unei greve generale pe termen nelimitat, anunțată pentru 28 iulie, ceea ce arată că ruptura dintre construcția administrativă a Guvernului și realitatea din spitale a depășit de mult limitele unei dispute asupra unor coeficienți.

Cea de-a doua variantă a legii-cadru trebuia să repare eșecul primei, deoarece Legea-cadru nr. 153/2017 a fost adoptată cu numeroase lacune, cu grile incapabile să păstreze un raport justificabil între studii, răspundere și salariu, cu funcții omise sau așezate arbitrar, cu reglementări necorelate privind sporurile și cu prevederi a căror aplicare a fost amânată, limitată ori modificată prin intervenții legislative succesive, până când sistemul salarizării publice a ajuns să funcționeze mai curând prin excepții și derogări decât prin regula stabilită de lege.

După nouă ani de aplicare fragmentată, Guvernul dispunea de toate informațiile necesare pentru a identifica funcțiile subevaluate, diferențele nejustificate dintre categorii profesionale, efectele plafonării sporurilor, consecințele înghețării unor drepturi și imposibilitatea de a administra un sistem public prin acte normative care promit salarizare unitară, dar produc tratamente salariale diferite pentru activități comparabile, astfel încât noul proiect trebuia să fie rezultatul lecțiilor acumulate în aproape un deceniu, nu o altă grilă incompletă care preia o parte dintre inechitățile vechi și adaugă unele noi.

În sănătate, această eroare capătă o gravitate aparte, deoarece salariul nu remunerează doar timpul petrecut într-un spital, ci pregătirea dobândită în mulți ani de studiu, obligația de formare profesională continuă, răspunderea juridică pentru fiecare decizie, expunerea la boli, activitatea desfășurată noaptea, în weekend și în zilele de sărbătoare, precum și solicitarea fizică și psihică produsă de munca desfășurată în apropierea permanentă a suferinței, a urgenței și a morții.

Însăși Ministerul Sănătății a recunoscut oficial că personalul sanitar fusese așezat în proiect sub alte categorii profesionale din sectorul public, deși activitatea sa presupune un grad ridicat de răspundere, și a cerut creșterea coeficienților pentru personalul medico-sanitar și auxiliar, plata cu 100% în plus a gărzilor și a activității desfășurate în zilele de repaus și de sărbătoare legală, precum și diferențierea remunerației în funcție de tipul și dificultatea gărzii, iar această poziție formulată de ministerul care cunoaște funcționarea spitalelor reprezintă recunoașterea din interiorul Guvernului că grila construită de Ministerul Muncii nu evaluează corect profesiile medicale.

Forma publicată la 17 iulie prevede o majorare de numai 30% pentru activitatea obișnuită prestată în weekend și în zilele de sărbătoare legală, o majorare de 20% pentru gărzile de urgență efectuate în aceleași zile și plata gărzilor de monitorizare fără o asemenea majorare, deși actuala Lege-cadru nr. 153/2017 permite sporuri de până la 75% pentru gărzile efectuate în zilele lucrătoare și de până la 100% pentru cele efectuate în zilele de repaus și de sărbătoare legală, ceea ce înseamnă că proiectul prezentat drept o îmbunătățire reduce tocmai remunerația acordată muncii prin care spitalele își continuă activitatea după încheierea programului obișnuit.

Problema gărzilor nu poate fi redusă la procentul înscris pe fluturașul de salariu, deoarece norma medicilor din spitalele publice este de 35 de ore pe săptămână, Codul muncii stabilește că durata maximă medie a timpului de muncă, împreună cu orele suplimentare, nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, iar regulamentul privind organizarea gărzilor prevede că medicul beneficiază de 24 de ore de repaus după activitatea curentă urmată de activitatea continuă într-o linie de gardă, reguli concepute pentru protejarea sănătății medicului și pentru păstrarea capacității sale de a lua decizii în siguranță.

În lunile care au precedat acest proiect au fost semnalate public situații în care un medic începea activitatea în programul de zi, continua cu garda de noapte și rămânea în spital în ziua următoare, ajungând la 30 de ore de muncă neîntreruptă sau chiar depășind această durată, iar un asemenea program obligă un om epuizat să stabilească diagnostice, să prescrie tratamente, să evalueze urgențe și să intre în intervenții pentru care orice diminuare a atenției poate produce consecințe ireversibile.

Regulamentul modificat în aprilie 2026 permite organizarea gărzilor în intervale mai scurte și consacră repausul de 24 de ore, însă aplicarea efectivă a acestor prevederi depinde de existența unui număr suficient de medici, deoarece o secție care nu are personalul necesar pentru acoperirea liniilor de gardă nu poate acorda tuturor medicilor repausul prevăzut de lege fără să lase pacienții neacoperiți, ceea ce transformă deficitul de personal într-o presiune permanentă asupra celor rămași și obligă spitalele să aleagă între respectarea timpului de odihnă și continuitatea serviciului medical.

Cifrele oficiale confirmă proporțiile acestei lipse, deoarece Ministerul Sănătății a transmis în circuitul de avizare un memorandum pentru deblocarea a 7.621 de posturi vacante, dintre care 1.910 posturi pentru medici, 2.955 pentru asistenți medicali, 2.261 pentru personalul auxiliar sanitar, 436 pentru alte categorii medico-sanitare cu studii superioare și 59 pentru personalul de cercetare, iar aceste cifre reprezintă numai posturile vacante pentru care unitățile sanitare au cerut imediat organizarea concursurilor, nu întregul necesar de personal al sistemului public de sănătate. În spatele fiecărei poziții neocupate se află un număr mai mare de pacienți repartizați unui asistent medical, mai multe gărzi împărțite între puținii medici disponibili, mai multe activități fizice preluate de infirmierii și brancardierii rămași, mai multe ore suplimentare, mai puțin timp de odihnă și o probabilitate mai mare ca oboseala acumulată să afecteze calitatea actului medical, astfel încât economisirea unui salariu prin blocarea unui post este plătită, în realitate, prin epuizarea mai multor angajați și prin reducerea siguranței pacientului.

La această presiune se adaugă noua reglementare a sporurilor pentru condiții de muncă, deoarece actualul cadru permite, pentru anumite activități desfășurate în condiții deosebit de periculoase, sporuri cuprinse între 55% și 85% din salariul de bază, în timp ce proiectul coboară plafonul la 50% pentru primul grad și la 30% pentru al doilea grad și limitează acordarea lor la cel mult 10%, respectiv 20% din personal, introducând și pentru condițiile periculoase ori grele limite privind numărul salariaților care pot primi compensația.

Într-o secție de boli infecțioase, expunerea biologică nu încetează după primii 10% dintre angajați, într-o secție de terapie intensivă solicitarea fizică și psihică nu aparține numai persoanelor selectate administrativ pentru acordarea sporului, iar într-un laborator în care personalul lucrează cu substanțe periculoase riscul nu poate fi împărțit printr-un procent bugetar, motiv pentru care două persoane care lucrează în același loc, în aceeași tură și sub aceeași expunere nu pot fi remunerate diferit pentru riscul suportat în mod egal.

O lege a salarizării ar trebui să ofere stabilitate, echitate și motive reale pentru ca profesioniștii să rămână în sistemul public de sănătate. Atunci când spitalele funcționează cu mii de posturi vacante, iar continuitatea actului medical depinde de personalul care lucrează la limita rezistenței fizice și psihice, reducerea stimulentelor pentru gărzi și restrângerea compensării condițiilor de muncă nu reprezintă o soluție, ci un risc.

Un sistem medical nu poate fi construit pe epuizarea celor care îl țin în viață. Fiecare post neocupat înseamnă mai multă muncă pentru colegii rămași, mai puțin timp pentru refacere și o presiune suplimentară asupra calității actului medical. În cele din urmă, consecințele nu sunt suportate doar de personalul medical, ci și de pacienți.

În ziua în care o linie de gardă va rămâne neacoperită, un diagnostic va fi întârziat sau epuizarea unui angajat va afecta îngrijirea unui pacient, răspunderea politică va aparține celor care au cunoscut deficitul de personal, au cunoscut durata reală a gărzilor, au cunoscut consecințele reducerii sporurilor și au ales, cu toate acestea, să le înscrie din nou în lege.

Dacă obiectivul noii legi este consolidarea sistemului sanitar, atunci aceasta trebuie să reflecte realitatea din spitale, nu doar constrângerile bugetare. O reformă autentică nu poate cere mai mult de la oameni oferindu-le mai puțin. Ea trebuie să pornească de la un principiu simplu, un personal medical respectat și motivat înseamnă un sistem de sănătate mai sigur pentru fiecare dintre noi.

Raisa Enachi,
Deputat de Vaslui