Comunicat de presă - USR Sector 6
USR Sector 6: Nicio familie nu trebuie lăsată singură în fața unei crize care nu îi aparține
Astăzi, consilierii locali ai USR Sector 6 au susținut și au votat proiectul de hotărâre privind acordarea unor ajutoare sociale comunitare cu caracter temporar și excepțional pentru locatarii blocului din Bulevardul Timișoara nr. 106, rămas fără alimentare cu energie electrică în urma exploziei produse la CET București Vest.
Prin adoptarea acestui proiect, cele 46 de familii afectate vor beneficia de sprijin financiar pentru acoperirea costurilor generate de funcționarea generatorului care alimentează provizoriu imobilul, precum și pentru realizarea branșamentului definitiv la rețeaua publică de energie electrică.
'Astăzi facem un pas concret pentru a sprijini cele 46 de familii afectate de explozia și avaria de la CET Vest. Oamenii nu pot fi lăsați să suporte singuri consecințele unui incident pentru care nu au nicio vină. Vorbim despre copii, vârstnici, persoane cu dizabilități și oameni care depind de aparatură medicală. Rolul administrației este să intervină rapid și să ofere soluții, iar prin aceste ajutoare acoperim cea mai mare parte a costurilor până la rebranșarea definitivă a blocului la rețeaua publică de energie electrică', a declarat Mihaela Ștefan, viceprimar al Sectorului 6 din partea USR.
Evaluarea realizată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 arată că în imobil locuiesc persoane aflate în situații deosebit de vulnerabile: 16 persoane vârstnice, 5 copii, dintre care un nou-născut, două femei însărcinate, persoane cu dizabilități, persoane care depind de aparatură medicală și familii cu venituri reduse.
Proiectul de hotărâre prevede două forme de sprijin:
- un ajutor social comunitar temporar de până la 2.500 de lei pe lună pentru fiecare apartament, destinat acoperirii costurilor cu combustibilul necesar funcționării generatorului, până la realizarea branșamentului definitiv, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2026;
- un ajutor social comunitar excepțional, acordat o singură dată, de până la 5.300 de lei pentru fiecare apartament, reprezentând contribuția la costurile realizării branșamentului definitiv la rețeaua publică de distribuție a energiei electrice.
Plățile vor fi efectuate direct către Asociația de Proprietari, exclusiv pentru acoperirea acestor cheltuieli.
USR Sector 6 va continua să susțină măsuri care răspund rapid nevoilor comunității și care oferă sprijin concret locuitorilor afectați de situații excepționale, astfel încât nicio persoană vulnerabilă să nu fie lăsată fără sprijin.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.