logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Sindicatul Funcționarilor Publici Parlamentari din Camera Deputaților

Funcționarul parlamentar, Banca Mondială și mânuitorul de păpuși

Sindicatul Funcționarilor Publici Parlamentari din Camera Deputaților, în numele corpului de elită și carieră al funcționarilor publici parlamentari, denunță public și categoric tentativa de legiferare a Proiectului de Lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, elaborat pe baza documentelor Băncii Mondiale, nule din punct de vedere juridic.

În susținerea acestui punct de vedere facem cunoscut opiniei publice faptul că, în preambulul tuturor documentelor tehnice (pag. 2 din fiecare dintre livrabilele anexate proiectului de lege - Clauză de limitare a responsabilității - https://mmuncii.gov.ro/ministerul-muncii-familiei-tineretului-si-solidaritatii-sociale-a-publicat-proiectul-legii-salarizarii-pentru-personalul-platit-din-fonduri-publice-respectiv-grilele-de-salarizare-si-calendarul-de/),Banca Mondială inserează o clauză de exonerare de răspundere, de o gravitate majoră în raport cu consecințele financiare, administrative, sociale, etice și morale pe care jalonul din PNRR privind legea salarizării îl reprezintă atât în raport cu România, care și-a asumat un angajament față de Comisia Europeană, cât și în raport cu fiecare dintre funcțiile publice din sistemul bugetar: 'Banca Mondială nu garantează acuratețea datelor (...) și nici nu își asumă responsabilitatea pentru eventuale erori, omisiuni sau discrepanțe în informațiile prezentate, sau răspunderea cu privire la utilizarea sau neutilizarea informațiilor, metodelor, proceselor sau concluziilor exprimate.'

În context, Ministerul Muncii, invocând autocrația și falsa rigurozitate ale Băncii Mondiale, a elaborat Proiectul legii salarizării unitare în baza rapoartelor instituției internaționale care a evaluat funcțiile din întregul sistem bugetar, dar asupra cărora Banca Mondială își declină integral răspunderea și nu își asumă responsabilitatea.

În această configurație, consilierul parlamentar, cea mai înaltă funcție de execuție din Parlamentul României, înalt specializată, care ocupă funcția prin concurs și care gestionează proceduri complexe de control constituțional, anchete parlamentare, analiză juridică, diplomație parlamentară, cu un nivel drastic de interdicții și incompatibilități (coeficient 2,5), este plasat pe o treaptă inferioară funcțiilor generale și chiar actorului mânuitor păpuși marionete (coeficient 2,9 în grila de salarizare). Considerăm că asimilarea profund eronată de către Banca Mondială și Ministerul Muncii a consilierului parlamentar de carieră (cu regim strict de integritate) cu consilierul politic temporar (care nu este supus niciunui regim de interdicții și incompatibilități) reprezintă un sabotaj fără precedent la adresa siguranței naționale prin distrugerea capacității tehnico-legislative a Parlamentului, la adresa rezilienței instituționale a statului, dar și un afront direct și incalificabil adus funcționarului parlamentar de carieră, categorie cu o carieră specifică, individualizată, unică în sectorul bugetar.

În aceste condiții, Sindicatul Funcționarilor Publici Parlamentari din Camera Deputaților lansează un avertisment ferm atât experților Băncii Mondiale, cât și clasei politice din România: prin adoptarea legii salarizării unitare care are la bază documentele experților tehnici ai Băncii Mondiale față de care însăși instituția care le-a conceput își declină responsabilitatea și răspunderea, proiectul de act normativ este în pragul unui colaps provocat, realizat cu concursul nemijlocit al Băncii Mondiale.

Proiectul de lege privind salarizarea unitară nu este o reformă, ci un act de sabotaj premeditat, o agresiune brutală împotriva ordinii constituționale și un atentat financiar îndreptat împotriva majorității funcțiilor publice din sistemul bugetar. Prevederile proiectului de lege afectează direct funcția publică parlamentară, pilon care garantează memoria instituțională, excelența actului de legiferare și îndeplinirea integrală a prerogativelor constituționale ale Parlamentului. Acest corp profesional cu un salariu de bază umilitor, lipsit de orice alte sporuri specifice, își menține profesionalismul și standardele înalte, în pofida spolierii brutale a drepturilor salariale operate prin tăierile în numele unei 'reforme' realizate cu încălcarea abuzivă a principiului proporționalității și în condițiile în care inflația cumulată din 2017 (momentul înghețării salariilor funcționarilor parlamentari) până în prezent este de peste 82%.

Prin urmare, având în vedere toate declinările de asumare a responsabilității și răspunderii pentru rigoarea, corectitudinea, metoda și concluziile documentelor tehnice întocmite de experții Băncii Mondiale în cadrul asistenței privind dezvoltarea unui sistem de salarizare echitabil și unitar în sectorul public (Jalon 420 PNRR - indicator 'Legislație privind remunerarea angajaților din sectorul public, care va stabili o metodologie de calcul unificată, pentru a asigura un sistem salarial sustenabil din punct de vedere fiscal, echitabil și legat de performanță'), solicităm public Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare, instituție a Băncii Mondiale, să ramburseze întreaga sumă achitată de România, plus dobânzile aferente, pentru toate serviciile de asistență tehnică din cadrul:

1. Acordului pentru Servicii de Asistență Tehnică Rambursabile pentru Sprijinirea Reformei Sistemului de Salarizare în Sectorul Public (P178811) semnat între Ministerul Muncii și Solidarității Sociale din România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare la data de 26 mai 2022.

2. Oricăror alte acorduri de servicii de asistență tehnică rambursabile pentru care Banca Mondială și-a declinat răspunderea.

De asemenea, în contextul declarațiilor cinice din 5 iulie și 13 iulie 2026 ale premierului interimar Ilie Bolojan, care a cerut adoptarea acestei legi 'cu toate neajunsurile, cu toate nemulțumirile', neajunsuri și vicii certe și cunoscute de premier în privința legalității și echității dispozițiilor care vor afecta peste 1.200.000 angajați români din sistemul bugetar, solicităm public decidenților politici reevaluarea proiectului de lege, eliminarea erorilor de ierarhie profesională sau, în caz contrar, blocarea proiectului de lege în procedură parlamentară.

Reiterăm convingerea fermă că fondurile din PNRR nu pot fi niciodată mai importante decât echitatea, dreptatea socială, depolitizarea integrală și totală a funcției publice, statul de drept, valori fundamentale pe care corpul tehnic parlamentar le susține în mod absolut.

Cunoaștem în profunzime dificultățile financiare macroeconomice prin care trec țara și fiecare cetățean în parte, însă responsabilitatea civică și profesională ne interzice să girăm o ilegalitate structurală evidentă. O reformă clădită pe o analiză lipsită de asumare, pe discriminare și pe sacrificarea elitelor nu este o reformă, ci o fraudă morală și administrativă pe care o vom combate prin toate mijloacele sindicale legale.

Menționăm, în acest context, că Sindicatul Funcționarilor Publici Parlamentari din Camera Deputaților a strâns semnăturile necesare pentru declanșarea grevei generale în momentul oportun. Acest act conferă mandatul juridic imperativ pentru inițierea tuturor formelor de protest prevăzute de lege, punerea lor în executare fiind subsidiară deciziei și responsabilității autorității legiuitoare de a revizui proiectul de lege și de a elimina viciile de nelegalitate și neconstituționalitate din cuprinsul acestuia.

Alina Grigorescu
Președinte
Sindicatul Funcționarilor Publici Parlamentari din Camera Deputaților

Afisari: 119

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.