logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea

BULETIN INFORMATIV

Tulcea, 17 iulie 2026

Rezultatele jandarmilor tulceni în primul semestru al anului 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele obiective ale Jandarmeriei Tulcea în primul semestru al anului 2026.

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea au desfășurat, în primul semestru al anului 2026, 61 de misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări sportive, religioase, cultural artistice, activități de protest, manifestații comerciale sau vizite oficiale și 641 de misiuni de menținere a ordinii și siguranței publice, prioritatea fiind asigurarea unui climat de siguranță civică și intervenția promptă pentru soluționarea problemelor sesizate de cetățeni.

În perioada evaluată, jandarmii tulceni au asigurat intervenția la 286 evenimente semnalate prin sistemul unic de urgență 112. De asemenea au fost puse în aplicare 458 de mandate de aducere a unor persoane în fața instanțelor de judecată.

A fost asigurată paza la un număr de 6 transporturi de produse cu caracter special pentru armament și muniție, la un număr de 33 de transporturi de valori și la 229 transporturi de corespondență clasificată.

În urma misiunilor executate, jandarmii tulceni au constatat 61 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În perioada de referință, au fost aplicate 466 de sancțiuni contravenționale, în cuantum total 193.300 lei și au fost realizate 3250 de verificări cu ajutorul aplicației e-Dac.

Au fost desfășurate 28 de activități preventiv-informative în cadrul programelor: 'Școala ta în siguranță', 'MAI multă grijă, MAI multă siguranță', dar și alte programe, la care au participat aproximativ 1052 de persoane, fiind distribuite un număr de 140 de materiale de informare.

Reamintim cetățenilor faptul că pot solicita, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor aflați în dispozitivele de ordine publică sau prin apelarea numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAȚII PUBLICE ȘI CU PUBLICUL

Afisari: 55

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.