logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Europarlamentar Nicu Ștefănuță

Nicu Ștefănuță la evenimentul emoționant pentru românii din Diaspora: 'Acasă este un sentiment complex. Mulți nu mai știu exact unde e sau ce e acasă'

Vicepreședintele Parlamentului European Nicu Ștefănuță a găzduit miercuri seară la Parlamentul European, evenimentul 'Nu ești singur afară!' pentru românii din Diaspora.

La discuție au participat în calitate de vorbitori Andreea Marin - jurnalistă, realizatoare TV, activist umanitar, Bianca Purcărea - actriță și cântăreață, Raluca Anton - pshihoterapeut, , Codruța Răbăgel - psihoterapeut, Miguel Gane - scriitor și Nicu Ștefănuță - europarlamentar român.

Participanții au fost invitați la un dialog sincer despre dorul de acasă și de cei dragi care le afectează sănătatea mintală iar atmosfera a fost extrem de emoționantă.

'Am organizat în viața mea de politician multe evenimente. Dar niciunul nu a fost atât de special, de emoționant, de drag, de real ca acesta despre sănătatea noastră mintală, a românilor plecați în afară. Au fost vreo 400 de oameni și am umplut una din cele mai mari săli ale Parlamentului European. Au venit oameni nu doar din Belgia, ci și din Spania, din Anglia, Franța, Olanda. A fost o mare întâlnire națională în afară. A fost un eveniment unificator, unde nu s-a vorbit deloc politică, ci numai de suflet. Nu a zis nimeni cuvinte care ne dezbină: georgescu, tiktok, nicușordan. A fost doar iubire și ascultare. A fost o lecție importantă pentru o lume pornită să ne împartă mereu în tabere ireconciliabile. Și așa dialogul a fost posibil', a declarat Nicu Ștefănuță

Vicepreședintele Parlamentului European a catalogat invitații drept persoane marcante pentru comunitatea românească de peste granițe care au contribuit la succesul evenimentului: 'Vorbitorii au fost niște oameni extraordinari, care s-au completat foarte bine. Pe Andreea Marin o știe toată lumea, este o instituție a națiunii române. Dar mai este ceva: un om ca noi toți, plină de trăiri și iubire. Raluca Anton este unul din cei mai cunoscuți psihoterapeuți din România, care crede mai ales în metode bazate pe știință. Miguel Gane este poetul suferinței noastre din străinătate, un om ce poate face din curățarea caselor altora artă. Am plâns toți când a citit poeziile sale. Codruța Răbăgel nu este doar psihoterapeut, este și un lider al revolutiei sănătății mintale din România și un suflet al comunității sibiene. Iar Bianca Purcărea exprimă prin umor și artă ceea ce ne alină mai pe toți: o glumă venită la momentul potrivit. Este uneori Carolina de Barcelona, alteori Marie de Paris' a spus Nicu Ștefănuță

Europarlamentarul a mai adăugat: 'Oamenii din afară nu sunt un monolit social politic. Sunt oameni ca noi toți, ba uneori sunt mai români decât românii de acasă. Sunt oameni de toate felurile, unii fericiți, alții chinuiți, alții confuzii. Unii implicați, alții care nu mai au acte de România. Cu toții au însă sentimente pentru românismul lor. Unora le este extrem de dor de casă. Alții nu mai vor să audă. Unii trăiesc în ambele luntrii. Acasă nici la noi, nici în străinătate. Alții se simt bine și aici și dincolo. Acasă este un sentiment complex. Mulți nu mai știu exact unde e sau ce e acasă. Acasă nu este neapărat un loc. Acasă este iubirea de fapt, unde simți, cu cine simți. Acasă poate fi un sentiment compus, un pic din mai multe lucruri'.

Invitații și participanții din sală au vorbit mult și despre frică, vină și rușine, despre relația complicată cu străinii sau despre reîntoarcerea în România. 'Întoarcerea acasă nu se va face cu fonduri cum crede statul român. Se va face cu condiții de viață și mai ales cu respect pentru om. Nu suntem în acel punct, așa că să nu vă așteptați la minuni prea curând. Unii se vor întoarce, cei mai mulți nu. Au fost 4 ore de suflet în care nu ne mai dădeam duși. Semn că s-au acumulat atâtea. Semn că toată această comunitate are nevoie de mai mult. Și pentru mine și echipa mea, semn că trebuie să facem și mai mult, acolo unde românii sunt mulți și unde inima lor doare tare. Vom transforma evenimentul 'Nu ești singur afară' într-o campanie și vom organiza o serie de astfel de întâlniri în mai multe țări europene' a conchis Nicu Ștefănuță.

Afisari: 77

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.