logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Direcția Națională Anticorupție

În continuarea comunicatului nr. 498/I-36 din 16 iulie 2026, vă aducem la cunoștință că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 16 iulie 2026, față de inculpatul R.C., administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

Inculpatul R.C. are obligația de a depune în termen de 10 zile o cauțiune în cuantum de 500.000 de lei, care va fi consemnată pe numele acestuia, la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție.

De asemenea, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu aceeași dată, și față de inculpații G.M. și L.L., director executiv, respectiv contabilă ai societății comerciale administrate de inculpatul R.C., precum și față de C.M.G., consultant în domeniul protecției mediului al societății comerciale respective, toți pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

Din probatoriul administrat până în prezent, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada octombrie 2023 - decembrie 2025, inculpatul R.C., în calitate de administrator al unei societăți comerciale având ca obiect de activitate colectarea și reciclarea deșeurilor metalice, ar fi pus în aplicare, la nivel regional și național, un mecanism economico-financiar fictiv privind reciclarea deșeurilor din categoria 'ambalaje metalice', prin intermediul căruia societatea administrată de acesta și mai multe societăți partenere ar fi solicitat și încasat, în mod nelegal, sume de bani de la Organizațiile care Implementează Obligațiile privind Răspunderea Extinsă a Producătorului (O.I.R.E.P.).

O.I.R.E.P.-urile sunt organizații autorizate de Ministerul Mediului care preiau, în schimbul unei remunerații, obligațiile legale ale producătorilor și importatorilor privind îndeplinirea obiectivelor de colectare și reciclare a deșeurilor de ambalaje. În baza documentelor justificative întocmite de operatorii economici care desfășoară activități de colectare și reciclare, aceste organizații decontează serviciile prestate și certifică îndeplinirea obligațiilor de reciclare asumate de producători.

În acest context, inculpatul R.C. ar fi evidențiat în actele contabile și în alte documente justificative operațiuni fictive, atestând în mod nereal că o cantitate de 7.404,18 tone de ambalaje metalice ar fi fost recepționată, comercializată și reciclată. În realitate, bunurile respective ar fi reprezentat deșeuri de fier vechi, care nu proveneau din deșeuri de ambalaje.

Concret, inculpatul ar fi achiziționat deșeuri metalice de fier și oțel de la alte societăți comerciale din țară, pe care ulterior le-ar fi exportat în Turcia ca deșeuri metalice. Cu toate acestea, în evidențele contabile și în documentele justificative transmise către O.I.R.E.P.-uri, aceleași deșeuri ar fi fost evidențiate în mod nereal ca 'ambalaje metalice' reciclate.

Prin evidențierea în mod fictiv a cantităților de deșeuri de fier vechi ca fiind 'ambalaje metalice' reciclate, ar fi fost creată aparența îndeplinirii obiectivelor legale de reciclare, ceea ce ar fi determinat O.I.R.E.P.-urile să deconteze serviciile pretins prestate și ar fi permis producătorilor să evite plata contribuției de 2 lei/kg datorate către Fondul pentru Mediu, fiind cauzat astfel un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 14.808.360 lei.

În realizarea acestor activități, inculpatul R.C. ar fi beneficiat de sprijinul celorlalți trei inculpați, care ar fi contribuit la decontarea de către O.I.R.E.P.-uri a facturilor emise de furnizorii societății comerciale pentru pretinse servicii de colectare a deșeurilor de ambalaje, prin evidențierea în actele contabile ori în alte documente legale a unor operațiuni fictive.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei patru inculpați trebuie să respecte o serie de obligații, între care: să se prezinte ori de câte ori sunt chemați la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României, fără acordul procurorilor D.N.A. și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.

Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Celor patru inculpați le-au fost aduse la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 din Codul de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop instituirea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Afisari: 56

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.