Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Abuz împotriva libertății de exprimare! AUR condamnă anchetarea penală a deputatului Dan Tanasă
Alianța pentru Unirea Românilor condamnă ferm instrumentarea unui dosar penal împotriva deputatului Dan Tanasă pentru presupusa instigare la ură, după ce acesta a atras atenția publică asupra importului masiv de muncitori necalificați din Asia și Africa, îndemnând românii să prioritizeze livrările făcute de conaționali. Este vorba despre un abuz evident, un nou episod prin care se încearcă pedepsirea unui parlamentar pentru simplul fapt că și-a exprimat o poziție publică legitimă.
Deputatul Dan Tanasă nu a instigat la violență împotriva nimănui, ci a atras atenția, într-un mod direct și necesar, asupra unei probleme grave cu care se confruntă România: importul necontrolat de forță de muncă necalificată din Asia și Africa, care afectează piața muncii din România, securitatea cetățenilor și identitatea națională. În loc să dezbată aceste realități, autoritățile aleg să îl ancheteze pe cel care le semnalează.
Respingem categoric încercarea de a pune semnul egal între critica unei politici publice și instigarea la ură. Într-o democrație autentică, parlamentarii au nu doar dreptul, ci și obligația de a aduce în atenția opiniei publice problemele pe care le consideră relevante pentru România, fără teama că vor deveni ținta unor anchete pentru opiniile exprimate.
Acest caz ridică serioase semne de întrebare cu privire la respectarea libertății de exprimare și la riscul ca instrumentele statului să fie folosite pentru descurajarea vocilor critice. Într-un stat democratic, răspunsul la o opinie politică trebuie să fie o altă opinie, nu deschiderea unor proceduri penale care pot avea un efect de intimidare asupra dezbaterii publice.
Solicităm oprirea imediată a oricărei forme de abuz împotriva reprezentanților partidului AUR și încetarea utilizării justiției ca instrument de intimidare a vocilor care apără interesele României.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.