logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5

ARESTARE PREVENTIVÃ - DELAPIDARE ÎN FORMÃ CONTINUATÃ, PROXENETISM ÎN FORMÃ CONTINUATÃ

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

La data de 15.07.2026, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul T.G.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare în formă continuată și ulterior a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de acesta, pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 15.07.2026 și până la data de 12.09.2026.

De asemenea, în data de 15.07.2026, procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații G.T.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la delapidare în formă continuată și proxenetism în formă continuată, respectiv față de inculpații A.M.F., L.E.G. și N.M.M, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism în formă continuată, totodată sesizând judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 București cu propunere de luare a măsurii arestării preventive față de cei patru inculpați pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 15.07.2026 și până la data de 13.08.2026 inclusiv.

Propunerea a fost admisă în parte de către judecător, fiind dispuse luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul G.T.M. pe o durată de 30 de zile, luarea măsurii arestului la domiciliu față de inculpatele A.M.F. și L.E.G. pe o durată de 30 de zile, respectiv luarea măsurii controlului judiciar față de inculpata N.M.M. pe o durată de 60 de zile.

Pe baza actelor întocmite în cauză până la acest moment procesual a fost reținută următoarea situație de fapt:

În data de 20.10.2025, fiind în exercitarea atribuțiilor serviciu, în calitate de curier în cadrul unei societăți comerciale, inculpatul T.G.I., fiind ajutat și de inculpatul G.T.M. și-a însușit pe nedrept un număr de 22 de colete, creându-i societății comerciale un prejudiciu în valoare totală de 59.253,51 lei. De asemenea, în aceeași dată, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a încercat să își însușească un număr de alte 42 de colete, în scopul prejudicierii aceleiași societăți comerciale cu suma totală de 179.187,29 lei, aspect ce nu a fost realizat ca urmare a intervenției echipei de securitate a societății de curierat, prin oprirea coletelor la depozit în vederea verificării, existând suspiciunea de fraudă.

În data de 29.04.2026, inculpatul G.T.M. a determinat-o pe o persoană vătămată de sex feminin să practice prostituția, ulterior acesta și inculpatele A.M.F, L.E.G. și N.M.M. înlesnind practicarea prostituției de către respectiva persoană în mai multe locații de pe raza Municipiului București în perioada 29.04.2026-15.07.2026, exercitând control asupra activității acesteia și colectând toate sumele de bani obținute din activitatea respectivă.

Cercetările sunt în continuare efectuate de către organele de cercetare penală din cadrul B.I.C.E.F. - Serviciul de Investigare a Criminalității Financiar-Bancare din Mediul de Afaceri București și D.G.P.M.B., Poliția Sectorului 5 - Serviciul Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București.

Facem precizarea că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

PURTÃTORUL DE CUVÂNT AL PARCHETULUI DE PE LÂNGÃ JUDECÃTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

Afisari: 79

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.