Închisoare pentru captarea apei, sancțiuni insuficiente pentru marile rețele de poluare

Uniunea Europeană a cerut un maxim al pedepsei de cel puțin trei ani pentru captarea ilegală a apei, iar proiectul semnat de ministrul Diana-Anda Buzoianu ridică maximul la cinci ani și extinde răspunderea de la neglijența gravă la culpa nediferențiată, pentru traficul de deșeuri și pentru activitățile capabile să distrugă ecosisteme întregi, însă același proiect păstrează amenzi care pot coborî până la aproximativ o sutime din pragul european de 40 de milioane de euro. Aceasta este ordinea severității juridice aleasă de minister, mai apăsătoare acolo unde statul nu a construit infrastructură și mult mai îngăduitoare acolo unde forța financiară permite transformarea degradării mediului într-o activitate profitabilă.

Directiva (UE) 2024/1203 stabilește norme minime și permite statelor membre să adopte reglementări mai severe, însă agravarea răspunderii trebuie să urmeze gravitatea conduitei ilicite, amploarea prejudiciului și capacitatea economică a autorului, nu să transfere asupra cetățeanului consecințele unei infrastructuri publice rămase în urmă. Pentru captarea apelor, articolul 3 alineatul (2) litera m) impune incriminarea faptei, iar articolul 5 cere un maxim al pedepsei de cel puțin trei ani, proiectul Ministerului Mediului instituie închisoarea de la unu la cinci ani pentru captarea susceptibilă să producă daune semnificative, de la doi la șapte ani atunci când dauna s-a produs și de la trei la zece ani pentru distrugeri semnificative, extinse, ireversibile sau de lungă durată.

Textul european impune sancționarea faptelor comise cel puțin din neglijență gravă, ceea ce presupune o abatere calificată de la conduita prudentă, însă proiectul românesc folosește formula generală 'din culpă', care cuprinde și forme mai puțin grave ale neglijenței, fără ca expunerea de motive să explice această extindere. Uniunea Europeană a lăsat statelor libertatea de a adopta norme mai stricte, dar libertatea de reglementare nu dispensează inițiatorul de obligația proporționalității, a motivării și a delimitării clare dintre conduita cu adevărat periculoasă și eroarea lipsită de gravitatea cerută de dreptul penal.

Proiectul transformă automat orice fântână, puț sau pompă într-o infracțiune. Problema politică și juridică apare din contrastul dintre această severitate și realitatea unei țări în care accesul la rețeaua publică de alimentare cu apă rămâne incomplet, iar milioane de cetățeni depind de surse individuale tocmai pentru că autoritatea publică nu a construit rețeaua care le-ar fi permis să renunțe la ele.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică pentru anul 2024, numai 14.782.059 de persoane, reprezentând 77,6% din populația rezidentă a României, erau conectate la sistemul public de alimentare cu apă. Dincolo de acest procent se află peste 4,2 milioane de cetățeni pentru care accesul la apă depinde încă de fântâni, puțuri, rezervoare sau instalații individuale, nu ca expresie a unei opțiuni private, ci ca efect al incapacității statului de a extinde infrastructura publică, același stat, care își rafinează astăzi instrumentele penale înainte de a-și fi îndeplinit obligația elementară de a aduce apa până la gospodăria contribuabilului.

Disproporția devine și mai severă în regiunile deja afectate de sărăcie și depopulare, deoarece în regiunea Nord-Est, care cuprinde și județul Vaslui, numai 53,6% din populație era conectată la sistemul public de alimentare cu apă, ceea ce înseamnă că aproape jumătate dintre locuitori depind în continuare de soluții individuale sau locale. O politică penală redactată pentru o asemenea realitate trebuie să distingă fără echivoc între exploatarea abuzivă a unei resurse naturale și folosirea unei surse proprii de către cetățeanul căruia statul nu i-a oferit alternativa rețelei publice.

Agricultura românească exprimă aceeași ruptură dintre autoritatea normativă și capacitatea materială a statului, deoarece Ancheta structurală în agricultură pentru anul 2023 indică aproximativ 8,483 milioane de hectare de teren arabil utilizat, iar Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare raporta, la 28 noiembrie 2025, numai 1.823.300 de hectare pregătite pentru irigare, 996.905 hectare contractate și aproximativ 1.023.877 de hectare care puteau fi deservite prin canalele umplute cu apă.

Diferența dintre suprafața pregătită pentru irigare și totalul terenului arabil este de aproximativ 6,66 milioane de hectare, echivalentul a 78,5% din suprafața arabilă utilizată, ceea ce înseamnă că aproape patru hectare din cinci se află în afara capacității publice pregătite pentru irigare. Această comparație nu afirmă că fiecare hectar din diferență este lipsit de orice instalație privată, dar măsoară dimensiunea absenței infrastructurii publice într-o agricultură supusă secetei, canalelor degradate și investițiilor amânate, asupra căreia statul proiectează acum o disciplină penală mai severă decât minimul cerut de directivă.

Rigoarea manifestată față de captarea apei dispare atunci când proiectul ajunge la răspunderea financiară a persoanelor juridice, deși directiva europeană a fost construită tocmai pentru combaterea criminalității de mediu organizate și a operatorilor economici pentru care o amendă modestă poate reprezenta o simplă cheltuială contabilă, nu o sancțiune descurajatoare. Articolul 7 alineatul (3) al directivei cere ca maximul amenzii să nu fie mai mic de 5% din cifra de afaceri mondială sau de 40 de milioane de euro pentru cele mai grave categorii de infracțiuni și de 3% din cifra de afaceri mondială ori 24 de milioane de euro pentru celelalte categorii.

Proiectul ministrului Buzoianu introduce, prin articolul 98 alineatul (9) din Ordonanța de urgență nr. 195/2005, o valoare maximă de 25.000 de lei pentru o zi-amendă, dar limitează expres derogarea la 'infracțiunile prevăzute în prezentul articol'. Chiar dacă se aplică numărul maxim de 420 de zile-amendă corespunzător infracțiunilor sancționate cu până la douăzeci de ani și majorarea cu o treime permisă atunci când persoana juridică a urmărit obținerea unui folos patrimonial, cuantumul rezultat rămâne la aproximativ 14 milioane de lei, adică sub trei milioane de euro, față de pragul de 40 de milioane de euro impus pentru cele mai grave infracțiuni de directivă. Regimul zilelor-amendă și majorarea pentru folos patrimonial sunt prevăzute de articolul 137 din Codul penal.

Asimetria devine și mai evidentă în cazul infracțiunilor repartizate de proiect în celelalte acte normative privind deșeurile, poluarea produsă de nave, activitățile offshore, securitatea nucleară, apele, ariile protejate, fondul forestier și gazele fluorurate, deoarece derogarea de 25.000 de lei pentru o zi-amendă nu li se aplică expres. Pentru aceste fapte rămâne regula generală de cel mult 5.000 de lei pentru o zi-amendă, ceea ce poate conduce, fără majorarea pentru folos patrimonial, la un plafon de aproximativ 2,1 milioane de lei, adică aproape 400.000 de euro, echivalentul unei sutimi din pragul european de 40 de milioane de euro, chiar și aplicând majorarea cu o treime, suma rămâne sub 600.000 de euro.

Traficul transfrontalier de deșeuri, una dintre formele de criminalitate organizată pentru care Uniunea Europeană a înăsprit regimul penal, riscă astfel să fie sancționat financiar la un nivel de peste șaizeci de ori mai mic decât pragul european, în timp ce captarea ilegală a apei primește în dreptul românesc un maxim de cinci ani, deși directiva cerea cel puțin trei ani. Raportul dintre exigența europeană și soluția românească privește însă distribuția severității penale, Uniunea Europeană a cerut sancțiuni capabile să atingă bilanțul marilor operatori economici, iar proiectul păstrează pentru aceștia amenzi susceptibile să fie absorbite contabil, dar extinde răspunderea în materia captării apei dincolo de pragul minim european și înlocuiește neglijența gravă cu noțiunea mai largă a culpei.

Expunerea de motive confirmă superficialitatea evaluării prin mențiunea înscrisă în secțiunea referitoare la efectele asupra mediului de afaceri, potrivit căreia proiectul 'nu se referă la acest subiect', deși textul modifică nouă acte normative, introduce numeroase conduite penale, extinde răspunderea persoanelor juridice și instituie pedepse care pot ajunge la douăzeci de ani de închisoare. O asemenea afirmație nu reprezintă o omisiune marginală, deoarece orice nouă incriminare aplicabilă operatorilor economici produce obligații de conformare, costuri juridice, investiții tehnice și riscuri patrimoniale care trebuie identificate și evaluate înaintea adoptării legii.

Aceeași absență a fundamentării apare în secțiunea privind efectele bugetare, unde nu este indicată nicio sumă pentru angajarea sau pregătirea personalului specializat, pentru dotarea structurilor de anchetă, pentru expertizele de mediu ori pentru colectarea și corelarea datelor statistice. Articolul XII al proiectului promite resurse financiare, umane, tehnice și tehnologice pentru procurori, instanțe, Garda Națională de Mediu, Garda Forestieră și Administrația Națională 'Apele Române', dar restrânge această promisiune prin formula 'în limita resurselor disponibile', ceea ce transformă o obligație europeană de rezultat într-o enumerare dependentă de bugete care nu au fost calculate.

Termenul de transpunere a Directivei (UE) 2024/1203 a expirat la 21 mai 2026, iar proiectul recunoaște că realizează numai o transpunere parțială, în timp ce alte componente sunt lăsate unui proiect separat al Ministerului Justiției. La 15 iulie 2026, Comisia Europeană a inițiat procedura pentru transpunerea incompletă sau întârziată și a cerut statelor vizate să își alinieze legislația la cerințele europene. Adoptarea unui text incomplet nu va stinge procedura, ci va transfera neconformitatea în etapa următoare a acesteia.

Proiectul poate fi corectat în procedura parlamentară prin reașezarea sancțiunilor aplicabile persoanelor juridice la pragurile impuse de directivă, prin păstrarea neglijenței grave în locul culpei nediferențiate, prin delimitarea exactă a captărilor de mică amploare care nu produc daune semnificative și prin înscrierea resurselor bugetare fără de care legea nu poate fi investigată și aplicată. În forma actuală, România riscă să adopte o lege incompletă în raport cu obligațiile europene, lipsită de resursele necesare combaterii criminalității organizate și construită într-o logică dezechilibrată, excesiv de severă acolo unde statul a fost absent și nejustificat de indulgentă acolo unde puterea financiară poate provoca distrugeri majore asupra mediului.

Deputat UPR de Vaslui
Raisa Enachi

16 iulie 2026