Comunicat de presă - Consiliul Județean Sibiu
Clinica Noemi Med din Mediaș se alătură platformei 'Portal Medical' dezvoltată de Consiliul Județean Sibiu
Consiliul Județean Sibiu continuă extinderea platformei digitale 'Portal Medical' și anunță integrarea Clinicii Noemi Med în sistem. Prin această colaborare, pacienții clinicii vor avea acces rapid și securizat la documentele și informațiile medicale generate în cadrul consultațiilor și investigațiilor, direct din propriul cont de utilizator.
Odată cu aderarea Clinicii Noemi Med, tot mai mulți medieșeni vor beneficia de avantajele Portalului Medical, alături de pacienții Spitalului Municipal Mediaș, deja integrat în platformă. Astfel, locuitorii din Mediaș și din nordul județului au la dispoziție o rețea medicală digitală tot mai extinsă, care le oferă acces rapid și securizat la propriul dosar medical și facilitează colaborarea dintre furnizorii de servicii medicale.
'Ne bucură faptul că Portalul Medical continuă să crească în mod firesc, prin alăturarea unor noi parteneri care împărtășesc aceeași viziune asupra digitalizării serviciilor medicale. Faptul că, după Spitalul Municipal Mediaș, și Clinica Noemi Med se alătură acestei platforme reprezintă încă un pas important pentru dezvoltarea unei rețele medicale conectate la nivelul întregului județ. Tot mai mulți medieșeni vor avea astfel acces rapid și securizat la propriile informații medicale, iar integrarea în Portalul Medical înseamnă mai multă transparență, acces rapid la informații și o legătură mai simplă între pacienți și serviciile medicale de care au nevoie. Îmi doresc ca exemplul Clinicii Noemi Med să fie urmat și de alți furnizori de servicii medicale, astfel încât tot mai mulți sibieni să beneficieze de avantajele unui sistem medical modern, digital și integrat', a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Integrarea unui nou partener înseamnă mai mult decât conectarea unui sistem informatic. Pentru pacienți, înseamnă acces rapid la propriile rezultate și documente medicale, mai puține drumuri între cabinete, mai multă transparență și o legătură mai simplă cu serviciile medicale de care au nevoie. Totodată, pentru medici, platforma contribuie la un act medical mai eficient și mai bine coordonat.
'Aderarea la Portalul Medical reprezintă un pas firesc în procesul nostru de digitalizare și de îmbunătățire continuă a serviciilor oferite pacienților. Ne dorim ca fiecare pacient să aibă acces mai rapid și mai ușor la propriile informații medicale, iar această platformă ne ajută să oferim servicii mai eficiente și o comunicare mai simplă cu pacienții noștri. Suntem onorați să facem parte din această inițiativă a Consiliului Județean Sibiu și să contribuim la dezvoltarea unei rețele medicale digitale în beneficiul comunității din Mediaș și din nordul județului.', a declarat Noemi Nemes, manager Clinica Noemi Med.
Platforma reunește cele trei spitale aflate în subordinea Consiliului Județean Sibiu, Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu, Spitalul Municipal Mediaș, Spitalul Orășenesc Cisnădie, Spitalul Orășenesc Agnita, precum și clinici private și peste 100 de medici de familie, oferind pacienților acces online la propriul dosar medical și facilitând schimbul de informații medicale într-un mod rapid și sigur.
Dezvoltată de Consiliul Județean Sibiu, Portalul Medical este prima platformă digitală la nivel național, care oferă pacienților acces online la propriul dosar medical și facilitează colaborarea dintre spitale, clinici, medici de familie și pacienți. Platforma este utilizată de peste 24300 de utilizatori, iar rețeaua furnizorilor de servicii medicale continuă să se extindă, confirmând utilitatea și încrederea de care se bucură în rândul comunității.
Pacienții care nu au încă un cont își pot crea gratuit unul accesând platforma: https://portalmedical.cjsibiu.ro/, pentru a avea acces rapid și securizat la propriul dosar medical. Mai multe detalii despre crearea unui cont - https://www.youtube.com/watch?v=BpdYNeXypIY.
Totodată, Consiliul Județean Sibiu invită și alți furnizori de servicii medicale interesați să se alăture Portalului Medical. Clinicile și cabinetele medicale care doresc integrarea în platformă pot solicita informații și iniția procesul de aderare prin transmiterea unui e-mail la: portalmedical@cjsibiu.ro.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.