logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe

15 iulie 2026

Comunicat de presă

Consultare cu societatea civilă și mediul privat privind conectivitatea strategică în vecinătatea României

Secretarul de stat pentru relații interinstituționale, cooperare pentru dezvoltare și drepturile omului, Clara Volintiru, a prezidat marți, 14 iulie 2026, o nouă sesiune de consultare a societății civile, pe tema conectivității strategice a României în regiune.

În cadrul evenimentului, care a reunit reprezentanți ai societății civile și institutelor de cercetare cu expertiză în domeniu, s-au dezbătut modalitățile în care societatea civilă se poate implica în proiectele din sfera Global Gateway, concomitent cu promovarea acestor oportunități în rândul sectorului privat.

Secretarul de stat a subliniat importanța consolidării cooperării dintre autoritățile publice, mediul de afaceri și societatea civilă pentru promovarea intereselor României în domeniul conectivității strategice. În acest context, a reamintit demararea procesului de constituire a 'Team Romania', inițiativă care urmărește reunirea actorilor relevanți într-un cadru de cooperare menit să faciliteze participarea României la proiectele dezvoltate în cadrul inițiativei europene Global Gateway. Totodată, a evidențiat importanța sprijinirii companiilor românești, cu accent pe IMM-uri, inclusiv printr-un potențial program de asistență tehnică, precum și necesitatea elaborării, până în toamna acestui an, a unui document de poziționare strategică a României în domeniul conectivității.

Concomitent, a evidențiat importanța menținerii unui dialog constant și a unei cooperări aprofundate între Ministerul Afacerilor Externe și reprezentanții societății civile, cu accent pe schimbul de informații privind evenimentele publice din domeniul conectivității, promovarea oportunităților oferite de inițiativa Global Gateway în mediul de afaceri și sprijinirea demersurilor privind promovarea poziționării strategice a României în domeniu.

În cadrul întâlnirii, reprezentanții societății civile și mediului asociativ privat au prezentat o amplă serie de inițiative și proiecte dedicate conectivității, evidențiind evenimentele pe care le organizează atât la nivel național, cât și european. Discuțiile au subliniat rolul organizațiilor neguvernamentale în facilitarea dialogului între instituții, experți și parteneri internaționali pe teme precum dezvoltarea infrastructurii, cooperarea regională, reziliența lanțurilor de aprovizionare, transformarea digitală, tranziția verde și cercetarea în domeniul conectivității. Au fost analizate modalitățile de angrenare a inițiativelor societății civile în sprijinirea implementării direcțiilor strategice privind dezvoltarea conectivității în vecinătatea României.

Grupul experților din zona de think tank-uri și asociații patronale private pe tema pe conectivității strategice a României în regiune a fost convocat în urma ședinței Consiliului Consultativ cu societatea civilă desfășurată pe 4 iunie 2026, cu scopul de a reuni reprezentanții societății civile care activează în domeniu și dispun de expertiza necesară pentru a contribui la consolidarea direcției strategice a țării noastre în acest domeniu.

Afisari: 78

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.