logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Deputat Tudor Ionescu (S.O.S. România)

Întrevedere cu delegația parlamentară din Bundestagul German pentru relațiile cu România, Republica Moldova și Bulgaria

Astăzi, 15 iulie 2026, am participat la o întrevedere cu delegația parlamentară pentru relațiile cu România, Republica Moldova și Bulgaria din Bundestagul German.

În intervenția mea, am adresat un mesaj de bun venit membrilor delegației Parlamentului German și m-am prezentat în calitate de Deputat al Partidului S.O.S. România, secretar al Comisiei pentru Constituționalitate din Camera Deputaților, precum și membru al Comisiei pentru Învățământ, Comisiei pentru Cultură, Comisiei pentru Regulament, Comisiei pentru Afaceri Europene și Comisiei pentru Relația cu UNESCO.

Am subliniat că relația dintre România și Germania este una excelentă și că există interesul comun ca aceasta să rămână la același nivel de încredere și cooperare. Totodată, am arătat că anumite declarații publice ale unor înalți reprezentanți diplomatici pot afecta negativ această relație și m-am referit la declarațiile ambasadorului Germaniei la Chișinău, domnul Hubert Knirsch, care au fost interpretate ca sugerând existența a două popoare distincte și a două limbi diferite în România și Republica Moldova. Am arătat că o asemenea afirmație a fost percepută în România drept incorectă, eronată și jignitoare, făcând o comparație ipotetică cu situația Germaniei, unde ar fi de neconceput ca cineva să afirme că în landurile Bavaria și Brandenburg trăiesc două popoare diferite care vorbesc limbi diferite.

Am solicitat delegației germane, care joi 16 iulie va efectua o vizită la Chișinău, să îi comunice domnului ambasador Hubert Knirsch protestul meu față de această declarație. În același timp, am precizat că iau act de explicația potrivit căreia a fost vorba despre o eroare de traducere și îmi exprim speranța că aceasta este singura cauză a nefericitei formulări.

Am evidențiat, de asemenea, faptul că pentru România modelul reunificării germane din anul 1990 reprezintă un exemplu de urmat. Am arătat că, la acel moment, Republica Federală Germania făcea parte din Uniunea Europeană iar Republica Democrată Germană se afla în afara acesteia, situație comparabilă cu cea de astăzi, în care România este stat membru al Uniunii Europene, iar Republica Moldova se află în afara Uniunii.

În încheiere, am afirmat că, așa cum Germania s-a reîntregit în 1990, prin reunificarea RFG și RDG, la fel avem și noi aceeași aspirație și dorință de reunificare a celor două state românești, România și Republica Moldova, după modelul german.

DEPUTAT S.O.S. ROMÂNIA Circumscripția nr. 3 - ARGEȘ
TUDOR IONESCU

Afisari: 67

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.