Declarație de presă - Deputat Alexandrin Moiseev (afiliat Grupului PNL)
Deputatul Alexandrin Moiseev cere MAE o reacție fermă la declarațiile ambasadorului Germaniei la Chișinău
Deputatul de Botoșani, Alexandrin Moiseev, solicită Ministerului Afacerilor Externe o reacție oficială și lipsită de echivoc în urma declarațiilor controversate ale ambasadorului Germaniei la Chișinău, Hubert Knirsch.
Deși diplomatul german a invocat ulterior o 'eroare de traducere simultană' și a prezentat scuze publice, afirmând că nu a intenționat să conteste 'unitatea chestiunii românești', parlamentarul liberal consideră că un asemenea episod, petrecut la cel mai înalt nivel diplomatic, nu poate fi trecut cu vederea fără o poziționare clară din partea statului român.
'Relația specială și legăturile istorice, lingvistice și spirituale indisolubile dintre România și Republica Moldova reprezintă fundamentul acțiunilor noastre de politică externă și un adevăr științific și istoric recunoscut internațional. Nicio eroare de comunicare nu ar trebui să lase loc pentru relativizarea acestui adevăr. Mesajele ambigue, venite din partea reprezentantului unui stat partener strategic european, riscă să fie imediat instrumentate de propaganda și narativele anti-românești prezente la Chișinău', a atras atenția deputatul Alexandrin Moiseev.
Prin interpelarea adresată conducerii MAE, parlamentarul a cerut detalii privind demersurile întreprinse, pe canale oficiale, pentru a clarifica direct cu partea germană aceste afirmații regretabile. De asemenea, a solicitat transmiterea unor instrucțiuni ferme tuturor misiunilor diplomatice ale României pentru a preveni orice formă de relativizare a identității comune pe care o împărțim cu cetățenii Republicii Moldova în discuțiile cu partenerii internaționali.
'Deși salutăm efortul ambasadorului de a-și asuma confuzia creată, Ministerul Afacerilor Externe trebuie să transmită clar că limba română și identitatea noastră comună nu sunt subiect de 'opinii' sau 'neînțelegeri' diplomatice. Unitatea identitară românească nu este negociabilă, iar statul român are datoria să o afirme ferm și răspicat, pentru a descuraja pe viitor orice altă percepție greșită sau falsă eroare de traducere', a concluzionat Alexandrin Moiseev.
14 iulie 2026
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.