Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea
Trimitere în judecată inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie
Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea a finalizat cercetările în dosarul având ca obiect săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
În cauză s-a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat major, cercetat în stare de arest preventiv sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie.
Din probatoriul administrat de procuror a rezultat următoarea situație de fapt: în seara zilei de 26.06.2026, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în timp ce se afla la domiciliul concubinei sale, cu care inculpatul are o fiică în vârstă de 8 luni, în prezența mamei acesteia, a agresat-o fizic pe concubina sa, pe care a lovit-o cu pumnii, palmele și picioarele în spate și a apucat-o cu mâinile de gât, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de aproximativ 1-2 zile de îngrijiri medicale.
Menționăm că rechizitoriul, însoțit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluționare Judecătoriei Tulcea.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
PRIM-PROCUROR,
IORDACHE MARIA-MANUELA
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.