logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

UBB dă startul admiterii în anul universitar 2026-2027

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a dat luni, 13 iulie 2026, startul admiterii în anul universitar 2026-2027 atât pentru cei care vor să se înscrie la cursurile la nivel licență, cât și pentru candidații la studiile de master.

Pentru absolvenții de liceu care vor să se înscrie la facultate, UBB scoate la concurs în această sesiune de admitere un număr de 5.638 de locuri bugetate, 9.450 de locuri în regim cu taxă la învățământ cu frecvență și 3.135 de locuri pentru învățământ la distanță și cu frecvență redusă pentru studii universitare de nivel licență.

Din locurile bugetate scoase la concurs de UBB, 35 sunt locuri speciale alocate pentru candidații de etnie romă, 169 sunt destinate absolvenților de licee situate în mediul rural, 25 se alocă pentru candidații proveniți din sistemul de protecție socială, același număr de locuri fiind disponibile pentru persoanele cu dizabilități. Alte 25 de locuri au fost alocate candidaților proveniți din rândurile minorităților naționale.

La nivel master, UBB pune la dispoziția candidaților 3.655 de locuri la buget și 6.932 de locuri la taxă. Un număr de 238 dintre locurile bugetate sunt alocate domeniilor prioritare de dezvoltare ale României, 50 sunt dedicate masteratului didactic, 25 locuri sunt alocate pentru candidații cu dizabilități, iar 25 locuri sunt alocate pentru candidații proveniți din sistemul de protecție socială. De asemenea, 10 locuri sunt destinate candidaților de etnie romă, iar 25 de locuri sunt alocate pentru candidații proveniți din rândul minorităților naționale.

Candidații vor putea alege între cele 263 de programe de licență (învățământ cu frecvență și învățământ la distanță și cu frecvență redusă), respectiv cele 251 de programe de master (învățământ cu frecvență sau frecvență redusă).

Admiterea în anul universitar 2026-2027 vine cu noutăți în ceea ce privește specializările oferite, UBB propunând, pentru sesiunea de admitere din luna iulie, șapte specializări noi la nivel licență și zece programe noi de studiu la nivel de master.

Perioada de admitere pentru noul an universitar este cuprinsă între 13 și 30 iulie 2026, iar calendarul admiterii cuprinde perioada de înscrieri, probele de concurs, afișarea rezultatelor, depunerea contestațiilor, confirmarea locurilor și perioada de redistribuire a locurilor rămase disponibile pentru fiecare dintre cele 23 de facultăți ale UBB.

Pentru admiterea în anul universitar 2026-2027 facultățile din cadrul Universității Babeș-Bolyai au elaborat diferite tipuri de probe scrise sau orale pentru testarea cunoștințelor și capacităților cognitive ale elevilor. Facultățile vor lua în considerare media examenului de bacalaureat cu pondere diferită.

Tematica de concurs și bibliografia pentru probele scrise se găsesc afișate pe paginile oficiale ale fiecărei facultăți.

Taxele de admitere și taxele de școlarizare pentru anul universitar 2026-2027 sunt stabilite la nivelul fiecărei facultăți și pot fi consultate accesând linkurile: https://www.ubbcluj.ro/ro/taxe/taxe_de_admitere, respectiv https://www.ubbcluj.ro/ro/taxe/taxe_de_scolarizare.

Informațiile complete cu privire la admiterea din acest an la UBB pot fi consultate accesând linkul https://infoadmitere.ubbcluj.ro/ro/.

*

Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 445 de ani - 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 12 județe).

De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de mai mulți ani UBB ocupând primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.).

Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.

Direcția Comunicare și PR a UBB

Afisari: 66

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.