logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Oltenia de sub Munte

Oltenia de sub Munte devine un hub de evenimente și inițiative pentru dezvoltare durabilă

13 iulie 2026, Oltenia de sub Munte

Seria de evenimente din Oltenia de sub Munte continuă în 18 iulie, când va avea loc a cincea ediție Buila Trail Race, una dintre cele mai apreciate competiții de alergare montană din România, organizată de către Asociația Sport Fără Limite - încă vă mai puteți înscrie.

Și anul acesta la startul competiției sunt așteptați sute de alergători din toată țara, care vor descoperi Parcul Național Buila-Vânturarița atât în competiție, cât și prin intermediul discuțiilor, proiecției de filme și materialelor prezentate în cadrul evenimentului.

De la început, Buila Trail Race și-a propus să promoveze zona și patrimoniul acesteia, să contribuie la susținerea comunității locale și să informeze participanții și vizitatorii cu privire la patrimoniul natural local. Evenimentul se desfășoară în Parcul Național Buila-Vânturarița și în comunitatea locală și promovează, pe lângă o viață sănătoasă prin sport și grija pentru conservarea naturii, turismul responsabil și respectul pentru patrimoniu și comunitate. De la prima ediție evenimentul a avut susținerea Administrației Parcului Național Buila-Vânturarița, al Primăriei Bărbătești și al Geoparcului aspirant UNESCO Oltenia de sub Munte.

În ultimii ani, Oltenia de sub Munte s-a conturat ca unul dintre cele mai dinamice teritorii din România cu privire la inițiativele dedicate naturii, comunităților locale și dezvoltării durabile. În spatele numărului tot mai mare de evenimente și proiecte desfășurate în localitățile Vaideeni, Costești, Bărbătești, Stoenești și în orașele Horezu și Băile Olănești, se află activitatea de peste 20 de ani a Asociației Kogayon și a unei rețele extinse de parteneri locali, naționali și internaționali.

Pornind de la misiunea inițială de conservare a naturii, organizația și-a extins în timp activitatea către dezvoltarea comunitară și valorificarea patrimoniului natural și cultural. Astăzi, proiectul umbrelă Oltenia de sub Munte - Geoparc aspirant UNESCO reunește inițiative care urmăresc dezvoltarea durabilă a regiunii prin implicarea comunităților locale.

'Înființarea Parcului Național Buila-Vânturarița rămâne și acum, la peste 20 de ani, un model de succes al implicării civice. La fel și înființarea Parcului Natural Văcărești. Dar mai important decât aceste realizări ale societății civile pentru conservarea patrimoniului natural național este faptul că au inspirat și au generat un program național. În jurul Parcului Național Buila-Vânturarița se dezvoltă acum proiectul Geoparcului aspirant UNESCO Oltenia de sub Munte, care își propune să devină un model pentru dezvoltare durabilă bazat pe conservarea, promovarea și valorificarea patrimoniului natural și cultural local, prin implicarea comunității. Și nu este singurul: alături de noi sunt alte cinci teritorii reunite în Rețeaua Geoparcurilor din România', a declarat Florin Stoican, fondatorul Asociației Kogayon.

În jurul acestei viziuni au fost dezvoltate evenimente și programe care atrag anual sute de participanți și contribuie la consolidarea identității locale.

Printre acestea se numără:

Oltenia Travel Forum, ajuns la a doua ediție, eveniment regional dedicat dezvoltării și promovării turismului din Oltenia;

Festivalul Licuricilor - ajuns la cincea ediție, a devenit evenimentul fanion al Asociației Kogayon și o punte între urban și rural, precum și Hai la cosit

turele montane și prin sate, organizate lunar de către ghizii echipei Oltenia de sub Munte;

programul Ranger Junior - Oltenia de sub Munte, prin care peste 5.000 de copii au participat la tabere și activități de educație pentru natură;

Hai la cireșe, Hai la cosit, o serie de evenimente comunitare dedicate cooperării locale și promovării Olteniei de sub Munte;

găzduirea unui summit european care a reunit peste 80 de participanți din mai multe țări europene pentru schimburi de bune practici privind dezvoltarea durabilă.

Toate aceste inițiative sunt reunite în cadrul programului național 'Comunități rurale și urbane împreună pentru conservare și dezvoltare durabilă', susținut de BRD Groupe Societe Generale, care urmărește apropierea comunităților de natură și stimularea dezvoltării locale prin colaborare.

Succesul proiectelor este posibil datorită unei rețele de parteneri locali, naționali și internaționali, printre care se numără și Lidl România, Globe 365, Commonland, Ashoka și numeroase organizații și instituții care contribuie la transformarea Olteniei de sub Munte într-un model pentru dezvoltare durabilă bazată pe patrimoniu, natură și implicarea comunităților.

Afisari: 76

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.