Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni
Structura de comunicare publică din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni este abilitată să aducă la cunoștința publicului următoarele:
La data de 08.07.2026, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni a formulat propunere de luare a măsurii arestării preventive față de inculpatul major C.D., pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu în formă continuată, prevăzută de art. 47 alin. 2 și 3 din Legea 217/2003, cu aplic. art. 35 alin. 1 din Codul penal și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, prevăzută de art. 47 alin. 1 și 3 din Legea 217/2003, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 și art. 41 alin. 1 din Cod penal.
În fapt, s-a reținut că inculpatul a încălcat măsurile din ordinul de protecție provizoriu, prin aceea că ulterior emiterii acestuia în data de 16.06.2026 de către organele de poliție din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Răducăneni:
- la data de 16.06.2026, în jurul orei 21:50, inculpatul C.D. s-a deplasat la locuința mamei sale A.A., s-a apropiat la mai puțin de 50 de metri de victimă și a lăsat dispozitivul de supraveghere (telefon SIME) al agresorului într-o anexă ditr-un imobil din curtea victimei.
- la data de 19.06.2026, inculpatul C.D. s-a apropiat la mai puțin de 50 de metri față de victima A.A. și locuința acesteia -la data de 20.06.2026 inculpatul C.D., s-a apropiat la mai puțin de 50 de metri față de victima A.A. și locuința acesteia.
În continuare, ulterior emiterii ordinului de protecție de către Judecătoria Răducăneni prin Sentința Civilă la data de 23.06.2026, în data de 28.06.2026, inculpatul C.D. s-a apropiat la mai puțin de 50 de metri față de victima A.A. și locuința acesteia.
La aceeași dată, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Răducăneni a dispus admiterea propunerii și luarea măsurii arestului preventiv față de inculpat pe o perioadă de 30 de zile.
Anterior, la data de 07.07.2026, organele de poliție din cadrul IPJ Iași - Secția 5 Poliție Rurală Răducăneni au luat față de suspectul D.C. măsura reținerii, pe o durată de 24 de ore.
Cercetările în această cauză sunt efectuate de organele de cercetare penală din cadrul IPJ Iași - Secția 5 Poliție Rurală Răducăneni, sub coordonarea și supravegherea procurorului de caz.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea, și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități ce nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Purtător de cuvânt,
prim-procuror, Bălan Gheorghe Teodor
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.