Comunicat de presă - Fundația pentru Artă, Natură și Societate
Artistă din Statele Unite în rezidență artistică la București
București, 10 iulie 2026
Fundația pentru Artă, Natură și Societate (FANS) a găzduit joi, 9 iulie, vernisajul expoziției de pictură 'Sight Is Just One Sense' a artistei americane Catherine Webb, cuprinzând lucrări realizate pe durata rezidenței artistice de o lună, petrecute la București.
Catherine Webb, în vârstă de 26 de ani, este o pictoriță născută în sudul Californiei care creează și expune la New York. Absolventă a Universității Yale cu specializări în pictură și justiție de mediu, artista explorează teme legate de natură, intimitate și de condiția umană.
In cadrul expoziției au fost prezentate cinci lucrări realizate de Catherine Webb, câte un tablou inspirat de orașe pe care le-a vizitat, Cluj, Iași, Suceava și două pânze pictate în București. Evenimentul s-a bucurat de prezența mai multor artiști, curatori, muzeografi, colecționari de artă și prieteni ai Fundației.
Programul de rezidență al Fundației pentru Artă, Natură și Societate este unic pe scena artistică locală prin aceea că pe durata șederii artistul locuiește și lucrează în incinta galeriei, înconjurat de lucrările expoziției curente. Pe parcursul rezidenței în București, Catherine Webb a creat în dialog cu pânzele lui Constantin Piliuță reunite într-o expoziție organizată de Fundația Jean Louis Calderon.
'M-am simțit ca acasă în București, am trăit o mare libertate de a experimenta, de a lucra intens și de a întâlni oameni foarte interesanți. Sunt recunoscătoare pentru experiență, iau cu mine o parte din România acasă, în New York.', a declarat Catherine Webb. 'Cu siguranță, voi fi fericită să revin în România.', a adăugat artista la finalul proiectului.
'Fundația își propune să sprijine artele vizuale, să aducă frumosul în peisajul cotidian și să contribuie la promovarea artiștilor în mediul corporativ din România. Această rezidență a fost gândită ca o provocare 360 de grade: ce se întâmplă atunci când un artist nu doar vizitează o galerie, ci chiar locuiește și creează în spațiul acesteia?. Lucrările pe care le-a oferit Fundației își vor găsi locul în spații expoziționale organizate în sedii de companie', a transmis Mihaela Nicola, fondator al Fundației pentru Artă, Natură și Societate.
Hannah Neves, curatoarea expoziției, artistă din Brazilia și absolventă a facultății de artă din cadrul Yale University, s-a declarat la rândul ei încântată de lucrările expuse: 'Am fost foarte interesată de modul în care creațiile lui Catherine aveau să evolueze la capătul acestei rezidențe. Sunt fericită că a putut experimenta, că a avut ocazia de a migra către lucrări mai abstracte fără a-și abandona stilul foarte personal.'
Fundația pentru Artă, Natură și Societate (FANS) are ca principală misiune socială promovarea artelor vizuale contemporane și cultivarea unor legături autentice între artă, artiști și mediul corporativ. Înființată în 2004, FANS activează ca promotor al artei și artiștilor, fără a desfășura niciun fel de activități comerciale. Inițiativele sale acoperă mai multe domenii interconectate: expoziții, proiecte curatoriale, programe de rezidență artistică și publicații de specialitate.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.