logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu

Alianța FORTHEM câștigă o nouă finanțare din partea Uniunii Europene pentru dezvoltarea Campusului Transnațional

Alianța Universitară Europeană FORTHEM anunță că a obținut o nouă finanțare prin programul Erasmus+ pentru perioada 1 noiembrie 2026 - 31 octombrie 2028, consolidându-și astfel misiunea de a dezvolta un Campus Comun Transnațional sustenabil și de a întări cooperarea la nivel european. Noua etapă va contribui la integrarea tot mai profundă a activităților Alianței în viața de zi cu zi a universităților partenere.

În total, 37 de alianțe universitare au depus candidaturi în cadrul apelului pentru finanțare al Inițiativei Universităților Europene (European Universities Initiative - EUI), încheiat la 4 martie 2026.

Printre alianțele selectate pentru finanțare de Comisia Europeană se numără și Alianța FORTHEM din care face parte și Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu.

Prin proiectul 'FORTHEM NEXUS - Nurturing Excellence and Talent through Exchange with Universities and Society' (Cultivarea excelenței și a talentului prin schimburi între universități și societate), Alianța Forthem va beneficia de aproape 7,2 milioane de euro, reprezentând aproximativ 80% din bugetul total al proiectului, ce va fi folosit pentru implementarea unui program ambițios de activități în următorii doi ani. Acest pas marchează trecerea de la o cooperare bazată pe proiecte la un model de Universitate Europeană, sustenabil și integrat instituțional.

Universitatea din Jyvaskyla (Finlanda) va deține rolul de coordonator al Alianței în această nouă rundă de finanțare.

'Suntem extrem de mândri de această reușită, care confirmă valoarea parteneriatului nostru și care ne aduce mai aproape de viziunea FORTHEM 2030. Noua finanțare reprezintă o recunoaștere a eforturilor comune de până acum și ne oferă resursele necesare pentru a transforma Campusul Transnațional într-o realitate cotidiană, accesibilă și incluzivă pentru studenții și cercetorii Universității 'Lucian Blaga' din Sibiu, consolidând totodată legătura strânsă dintre universități și spațiul european', a declarat prof. univ. dr. Sorin Radu, rectorul Universității 'Lucian Blaga' din Sibiu.

Inițiativa Universităților Europene reprezintă un element-cheie în construirea Spațiului European al Educației. De la lansarea sa, în 2019, în cadrul celor cele cinci runde de finanțare au beneficiat de sprijin 65 de alianțe universitare europene, din care fac parte peste 570 de instituții de învățământ superior din 35 de țări.

O nouă etapă de dezvoltare și consolidare

După mai bine de șapte ani de cooperare de succes, FORTHEM intră într-o nouă etapă axată pe consolidare, extindere și sustenabilitate. În centrul acestei etape se află dezvoltarea unui Campus Comun Transnațional, în concordanță cu strategia Alianței pentru anul 2030.

Priorități pentru perioada 2026-2028

În noua perioadă de finanțare, Alianța se va concentra asupra următoarelor direcții:

* Extinderea internaționalizării și a mobilității, transformând oportunitățile individuale în componente integrate ale programelor de studii și ale parcursurilor academice;

* Dezvoltarea inovării pedagogice și a competențelor academice ca practici comune la nivelul întregii Alianțe;

* Consolidarea structurilor de sprijin pentru cercetătorii aflați la începutul carierei și facilitarea unei colaborări mai sustenabile în domeniul cercetării;

* Creșterea impactului social al FORTHEM prin promovarea rezilienței democratice, a antreprenoriatului și a activităților dedicate societății, în strânsă colaborare cu partenerii externi.

Obiectivele principale ale proiectului sunt reprezentate de consolidarea integrării structurale a universităților partenere, integrarea în practicile instituționale a modelelor de succes dezvoltate în cadrul FORTHEM și dezvoltarea unor parcursuri comune, structuri de sprijin și procese de colaborare la nivelul întregii Alianțe.

Astfel, FORTHEM NEXUS va contribui la consolidarea Spațiului European al Învățământului Superior și a Spațiului European de Cercetare, prin crearea unor trasee transnaționale integrate pentru învățare, colaborare în cercetare, dezvoltarea talentelor și implicarea în societate.

Generarea impactului prin cooperare și inovare

Cu peste 15.000 de studenți implicați deja în activitățile FORTHEM, Alianța va continua să extindă oportunitățile de mobilitate, învățare comună și colaborare internațională.

Noua finanțare va permite Alianței FORTHEM să:

* Extindă modelele de succes dezvoltate în cadrul Alianței la nivelul tuturor universităților partenere;

* Ofere mai multe oportunități de mobilitate și colaborare pentru studenți, cercetători și personal;

* Consolideze structurile comune necesare unei cooperări transnaționale durabile;

* Lanseze noi activități comune împreună cu partenerii externi, în domenii precum inteligența artificială, democrația, antreprenoriatul și serviciile dedicate societății;

* Dezvolte noi inițiative în domenii precum multilingvismul, inteligența artificială, democrația și antreprenoriatul, alături de activități emblematice precum Săptămâna Democrației (Democracy Week) și programele de inovare.

Către un model sustenabil de Universitate Europeană

FORTHEM NEXUS reprezintă un pas important către construirea unei alianțe europene permanente și reziliente, prin integrarea guvernanței comune, a standardelor și a instrumentelor de colaborare în practicile instituționale.

Până în 2028, Alianța își propune să consolideze într-o mai mare măsură cercetarea comună, parcursurile educaționale și colaborarea cu partenerii relevanți, astfel încât cooperarea transnațională să devină o componentă firească și permanentă a vieții academice din Europa.

Despre FORTHEM

Înființată în 2019, Alianța FORTHEM (Fostering Outreach within European Regions, Transnational Higher Education and Mobility) este una dintre alianțele susținute de Comisia Europeană. Misiunea sa este de a contribui la formarea unei noi generații de cetățeni creativi, responsabili și implicați, prin colaborare în educație, cercetare și inovare.

Alianța FORTHEM reunește nouă universități europene, sprijinite de peste 60 de parteneri asociați, inclusiv autorități regionale, companii, organizații neguvernamentale și organizații de cercetare. Din Alianța FORTHEM fac parte, alături de Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu, Universitatea 'Johannes Gutenberg' din Mainz (Germania), Universitatea Letoniei, Universitatea Bourgogne Europe (Franța), Universitatea din Agder (Norvegia), Universitatea din Palermo (Italia), Universitatea din Jyvaskyla (Finlanda), Universitatea din Opole (Polonia) și Universitatea din Valencia (Spania).

Colaborarea implică aproximativ:

* 230.000 de studenți;

* 2.500 de doctoranzi;

* 19.000 de cercetători și cadre didactice;

* 17.000 de membri ai personalului administrativ.

Împreună, acești actori formează un ecosistem dinamic care conectează educația, cercetarea, inovarea și societatea la nivel local, regional și european.

Afisari: 63

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.