România are resurse, dar românii muncesc tot mai mult doar pentru a-și plăti traiul

Țara noastră are aproximativ 4.400 de metri pătrați de teren arabil pentru fiecare locuitor și circa 13,1 milioane de hectare de suprafață agricolă utilizată, dintre care aproape două treimi reprezintă teren arabil. Cu toate acestea, am ajuns într-o situație în care milioane de oameni muncesc o lună întreagă, își consumă timpul și energia, iar cea mai mare parte a venitului obținut se duce imediat pe mâncare, utilități, rate, chirie, transport și taxe, fără ca omul care muncește să mai poată economisi, investi sau construi ceva pentru anii care urmează.

Cifrele agriculturii arată foarte clar unde pierdem. În anul 2023, valoarea producției agricole a României a fost de aproximativ 22,2 miliarde de euro, în timp ce Polonia a ajuns la 36,8 miliarde de euro, Țările de Jos la 41,5 miliarde de euro, iar Franța la aproape 95,8 miliarde de euro, deși România este țara în care se află 2,9 milioane de exploatații agricole, adică aproape o treime din toate fermele Uniunii Europene. Dacă raportăm orientativ valoarea producției agricole la suprafața agricolă utilizată, România obține aproximativ 1.770 de euro pentru fiecare hectar de teren agricol. Polonia ajunge la aproximativ 2.500 de euro, Franța la circa 3.500 de euro, iar Țările de Jos depășesc 20.000 de euro pentru fiecare hectar. Asta înseamnă că problema noastră nu este lipsa pământului, pentru că pământ avem, ci valoarea prea mică pe care reușim să o producem din fiecare hectar pe care îl avem la dispoziție.

Nu susțin că un hectar de grâu poate fi comparat mecanic cu un hectar de seră sau cu o fermă intensivă. Tocmai aici este problema, alte state au construit o agricultură bazată pe procesare, tehnologie, irigații, asociere și producție cu valoare adăugată ridicată, în timp ce România continuă să exporte cereale și materie primă, apoi cumpără produse procesate la prețuri mult mai mari și înregistrează, numai din industria alimentară și comerțul cu animale vii, un dezechilibru comercial de miliarde de euro.

Avem 32,6% din exploatațiile agricole ale Uniunii Europene, dar producem aproximativ 4% din valoarea producției agricole europene. Această diferență spune mai mult despre felul în care statul român a administrat agricultura în ultimii ani decât toate strategiile scrise, aprobate, prezentate și apoi uitate prin sertarele ministerelor.

Aceeași întrebare trebuie pusă și atunci când vorbim despre resursele minerale ale României. Titularii licențelor de exploatare plătesc redevențe pentru resursele extrase, însă, în anul 2022, redevențele miniere au adus încasări bugetare de aproximativ 194,3 milioane de lei, adică în jur de 39 de milioane de euro, la un curs orientativ de 5 lei pentru un euro. Treizeci și nouă de milioane de euro reprezintă o sumă pe care bugetul României o consumă foarte repede, iar atunci când vorbim despre exploatarea resurselor minerale ale unei țări întregi cred că este legitim să întrebăm ce resurse au fost extrase, în ce cantități, care a fost valoarea economică a acestora, cât a rămas efectiv statului și dacă redevențele încasate reflectă valoarea bogăției scoase din pământul României.

În același timp, România dispune de resurse exploatabile de apă minerală estimate la aproximativ 3 miliarde de litri anual. Cu toate acestea, statul continuă să își construiască discursul bugetar aproape exclusiv în jurul taxelor, impozitelor, contribuțiilor și sumelor care mai pot fi luate de la populație, de parcă singura resursă economică sigură a acestei țări ar fi salariul cetățeanului care merge în fiecare dimineață la muncă. Aici este contradicția pe care nu o mai putem ascunde sub cifre de deficit și explicații.

România are pământ, are apă, are resurse minerale și are oameni care muncesc, dar omul ajunge la sfârșitul lunii cu salariul împărțit aproape integral între mâncare, facturi și locuință, în timp ce statul produce dintr-un hectar de teren agricol mult mai puțină valoare decât alte state europene și încasează din redevențele miniere sume care ridică întrebări firești despre modul în care este valorificată bogăția țării.

În mai 2026, România a avut cea mai mare rată anuală a inflației din Uniunea Europeană, de 9,7%, iar în 2025 aproximativ 3,468 milioane de persoane se aflau în risc de sărăcie. Acest lucru înseamnă că, pentru milioane de români, munca nu mai este drumul către o viață mai bună, ci a devenit o cursă lunară pentru plata strictului necesar.

Un stat care are resurse, dar își obligă cetățenii să consume aproape tot ceea ce câștigă numai pentru a-și asigura hrana, locuința și utilitățile trebuie să explice de ce produce atât de puțină valoare din ceea ce deține și de ce, de fiecare dată când bugetul nu se mai închide, prima soluție este să caute alți bani în buzunarele acelorași cetățeni.

Înainte de o nouă taxă, doresc un inventar economic real al bogăției României, care să cuprindă resursele exploatate, cantitățile extrase, valoarea acestora, redevențele încasate, materia primă exportată și valoarea produselor pe care le importăm ulterior, pentru că nu mai putem accepta ca statul să administreze prost ceea ce are și să trimită nota de plată, de fiecare dată, către cei care muncesc.

Raisa Enachi,
Deputat de Vaslui