logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Asociația Sus Inima

Valea Trinkbach devine cel mai mare festival de noroi, distracție și solidaritate pentru întreaga familie

Au mai rămas doar șase zile în care sibienii își pot asigura un loc la Get Muddy - Race for Hope, prima și cea mai distractivă cursă cu obstacole prin noroi din regiune.

Asociația Sus Inima anunță că platforma de înscrieri getmuddy.eu se va închide pe 15 iulie 2026.

Pe 25 iulie, evenimentul va transforma Valea Pârâului Trinkbach într-un adevărat festival urban dedicat deopotrivă adulților, tinerilor și copiilor care vor să se distreze și să sprijine activ pacienții oncologici.

Marea aventură a juniorilor: cursa Muddy Kiddo și tombola cu trotinete Micro

Get Muddy aduce în prim-plan o componentă dedicată copiilor și adolescenților, transformând noroiul în instrumentul ideal pentru curaj și generozitate. Toți minorii cu vârste între 7 și 18 ani (neîmpliniți) înscriși în cursa adaptată Muddy Kiddo vor intra automat în tombolă, având șansa de a câștiga una dintre cele 5 trotinete Micro puse în joc.

Misiunea cursei rămâne una profundă: tinerii înfruntă traseul cu energie, iar la final sună clopoțelul simbolic, oferind speranță beneficiarilor Sus Inima.

Get Muddy Village: ateliere distractive gratuite pentru copiii de 1-7 ani

Pentru ca nicio categorie de vârstă să nu rămână în afara distracției, în zona de festival (Get Muddy Village) se vor organiza ateliere interactive și experiențe senzoriale complet gratuite, desfășurate între orele 09:00 și 21:00. Activitățile sunt concepute pe categorii de vârstă:

* Pentru micuții de 1-3 ani: tavă senzorială cu pământ și 'râme' din paste, Mud Kitchen, pictură cu pământ, joacă cu apă și noroi și jocuri de motricitate.

* Pentru copiii de 4-7 ani: vulcan uriaș cu erupții spectaculoase, săpături arheologice după fosile și dinozauri ascunși în pământ, construiesc o căsuță din lut și paie, pictează cu pigmenți naturali, gătesc în Mud Kitchen și, marea atracție, participă la un atelier de o oră și jumătate de mud slime.

Street food, cafea de specialitate și atmosferă de festival

Pe parcursul întregii zile de 25 iulie, Valea Pârâului Trinkbach se va schimba complet, oferind publicului sibian o atmosferă de festival în aer liber. Gurmanzii și susținătorii din public se vor putea bucura de pizza, clătite și băuturi reci pregătite de echipa de la Pasaj, în timp ce doza de energie și preparatele din cafea vor fi asigurate de Nod. Ritmul petrecerii pe timp de zi va fi întreținut de DJ Funkydrop.

'Am creat acest context pentru ca solidaritatea să fie sinonimă cu bucuria pură. La Get Muddy venim să râdem, să ne murdărim și să arătăm că nicio povară nu e prea mare atunci când ai o comunitate întreagă alături de tine.', transmite Carmen Chindriș, organizatoarea Get Muddy și Președintele Asociației Sus Inima.

Cum te poți implica?

Fiecare acțiune din cadrul Get Muddy are un impact direct asupra serviciilor gratuite (cazare, psihoterapie, nutriție) oferite de Asociația Sus Inima pacienților care luptă cu cancerul.

Iată cum te poți implica:

1. Te înscrii în cursă până pe 15 iulie pe getmuddy.eu (individual, în echipă de 5 sau la Muddy Kiddo) și devii fundraiser pentru cauza Asociației Sus Inima.

2. Susții un mudder printr-o donație directă pe pagina lui de fundraising.

3. Vii în Village pe 25 iulie să îți susții prietenii de pe margine, te bucuri de ateliere și festival.

Afisari: 71

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.