Comunicat de presă - Poliția Locală Timișoara
Graba și neatenția pot avea consecințe grave! 291 sancțiuni aplicate de polițiștii locali pietonilor care au traversat pe culoarea roșie a semaforului sau prin locuri nepermise
Polițiștii locali intervin, prin acțiuni punctuale precum și în cadrul patrulărilor zilnice, pentru respectarea prevederilor legale de către persoanele care circulă pe jos, în calitate de pietoni, principalul motiv fiind prevenirea expunerii acestora la pericole reale în trafic. Potrivit OUG 195/2002, constituie contravenție nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulația pe drumurile publice, faptă care se sancționează cu două puncte amendă, mai exact 432,5 lei, cu posibilitatea de a plăti 216,25 lei în 15 zile. Astfel, în cadrul verificărilor efectuate, au fost aplicate, anul acesta, un număr de 291 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 106.828 lei persoanelor care au traversat strada neregulamentar. Cele mai multe cazuri au fost cele de traversare pe culoarea roșie a semaforului sau prin alte locuri decât pe trecerea special destinată pietonilor. Cele mai frecvente justificări ale celor care își pun ei înșiși viața în pericol au fost 'mă grăbeam să prind tramvaiul', 'nu am observat că este roșu', 'mă grăbesc la serviciu', 'nu am vrut să mai ocolesc', 'mă grăbeam să mănânc' sau 'nu v-am observat' .
Poliția Locală Timișoara atrage atenția că pe lângă traversarea pe culoarea roșie și prin alte locuri decât pe zebră, este interzis pietonilor, printre altele, și să se angajeze în traversarea drumului public atunci când se apropie un autovehicul cu regim de circulație prioritară care are în funcțiune semnalele speciale de avertizare luminoase și sonore, să traverseze partea carosabilă prin fața sau prin spatele vehiculului oprit în stațiile mijloacelor de transport public de persoane, cu excepția cazurilor în care există treceri pentru pietoni, semnalizate corespunzător, să traverseze calea ferată atunci când barierele sunt coborâte ori când semnalul luminos sau acustic interzice trecerea și să circule pe pistele pentru biciclete, amenajate și semnalizate corespunzător. Pe timp de noapte, este recomandat ca pietonii care circulă pe partea carosabilă a drumului, care nu este prevăzut cu trotuar sau acostamente, să aibă aplicate pe îmbrăcăminte accesorii fluorescent-reflectorizante sau să poarte o sursă de lumină vizibilă.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.