Comunicat de presă - Uniunea Salvați România
Inițiativă USR în sprijinul familiilor din Diaspora: soții cetățenilor români vor putea aplica pentru cetățenia română fără obligația de a locui în România
Parlamentarii USR de Diaspora, deputatul Iulian Lorincz și senatorul Cătălin Bochileanu, au depus o inițiativă legislativă care le conferă cetățenilor străini căsătoriți cu români dreptul de a solicita cetățenia română, chiar dacă nu domiciliază în România.
Proiectul modifică Legea cetățeniei, astfel încât persoanele căsătorite și care conviețuiesc în străinătate cu cetățeni români să poată solicita cetățenia română, cu condiția ca mariajul să fie înregistrat în registrele românești de stare civilă de cel puțin 10 ani. În prezent, legea condiționează acordarea cetățeniei de o perioadă îndelungată de ședere în România, fără a ține cont de situația soților care conviețuiesc în afara țării.
'România trebuie să fie alături de cetățenii săi, indiferent unde au ales să trăiască. În ultimele decenii, foarte mulți români și-au întemeiat familii în afara granițelor, alături de cetățeni ai altor state, iar statul român are datoria să le respecte această alegere. Nu este firesc ca soții lor să fie excluși de la posibilitatea de a solicita cetățenia română doar pentru că domiciliul familiei este în altă țară. Într-o lume în care mobilitatea este o realitate, legătura cu România nu poate fi măsurată doar prin adresa din buletin. Sunt familii care vorbesc românește, își cresc copiii cu respect pentru cultura și tradițiile noastre și își doresc ca această legătură cu România să fie recunoscută și de statul român', susține deputatul Iulian Lorincz.
La rândul său, senatorul Cătălin Bochileanu subliniază că proiectul nu relaxează condițiile pentru acordarea cetățeniei, ci elimină doar o cerință care nu mai corespunde realităților actuale: 'Nu acordăm cetățenia mai ușor și nu facem compromisuri în privința verificărilor. Rămân în vigoare toate condițiile privind cunoașterea limbii române, a culturii și civilizației românești, a Constituției și a imnului național, precum și verificările administrative și de securitate. Oferim însă familiilor românești din Diaspora șansa de a fi tratate echitabil și aliniem legislația României la practicile existente în numeroase alte state europene. Spre exemplu, în Italia, soții cetățenilor italieni pot solicita cetățenia după trei ani de căsătorie dacă locuiesc în străinătate. În Olanda și Portugalia, cetățenia poate fi obținută după trei ani de căsătorie, chiar dacă familia locuiește în afara teritoriului național, iar în Franța după patru ani.'
Ideea unei astfel de reglementări a beneficiat de sprijinul unei majorități parlamentare încă din 2022, când Parlamentul a adoptat un proiect cu același obiect. Acesta a fost însă declarat neconstituțional. Actuala inițiativă preia observațiile Curții Constituționale și corectează problemele care au dus atunci la respingerea proiectului.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.