logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanța

Poliția Locală Constanța își reafirmă angajamentul cu privire la intensificarea controalelor privind comerțului ilegal și a faptelor de natură penală

Direcția Generală Poliția Locală Constanța continuă demersurile pentru menținerea ordinii publice și a siguranței cetățenilor, punând în aplicare măsurile anunțate la începutul sezonului estival. În acest context, controalele au fost intensificate atât în principalele zone din municipiul Constanța, cât și în stațiunea Mamaia, demonstrând că autoritățile manifestă toleranță zero față de comerțul ilicit și mențin o prezență activă în teren pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională și penală.

După intervenția desfășurată în zona Sat Vacanță din stațiunea Mamaia, în cadrul căreia au fost depistate primele două persoane care comercializau bunuri susceptibile de a proveni din activități ilicite, polițiștii locali au continuat verificările într-un ritm alert.

În cursul săptămânii trecute, verificările efectuate în teren au condus la depistarea altor patru persoane care desfășurau activități comerciale ilegale. Acestea ofereau spre vânzare, în diferite zone intens circulate din municipiul Constanța și stațiunea Mamaia, produse precum parfumuri, căști audio și ceasuri inteligente, susceptibile de a fi contrafăcute.

Faptele constatate întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 102 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

În aceeași perioadă, în cadrul activităților de monitorizare și verificare, polițiștii locali au depistat alte patru persoane care dețineau asupra lor substanțe interzise. În urma interceptării, legitimării și efectuării controlului corporal, asupra acestora au fost identificate substanțe vegetale, sub formă de muguri, susceptibile a avea efect psihoactiv/psihotrop.

Toate cele opt persoane depistate în cadrul acestor verificări au fost conduse la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța pentru întocmirea documentației specifice. Ulterior, bunurile ridicate și documentația aferentă au fost predate organelor competente, în vederea continuării cercetărilor.

Aceste intervenții confirmă faptul că polițiștii locali sunt permanent prezenți în teren și desfășoară activități susținute pentru combaterea comerțului ilicit și a faptelor de natură contravențională, precum și pentru identificarea și sesizarea faptelor susceptibile de a întruni elementele constitutive ale unor infracțiuni.

Mesajul autorităților: 'Rămânem fermi pe poziții pe tot parcursul sezonului estival'

Reprezentanții Direcției Generale Poliția Locală Constanța subliniază că aceste măsuri fac parte dintr-un plan amplu care se va desfășura pe întreaga durată a sezonului estival.

'Așa cum am anunțat public, echipele noastre vor fi prezente permanent în municipiul Constanța și în stațiunea Mamaia pentru a asigura un climat de ordine, siguranță publică și respectarea legalității. Protejarea cetățenilor și a turiștilor împotriva înșelăciunilor și a riscurilor generate de comercializarea produselor contrafăcute sau neconforme reprezintă o prioritate pentru instituția noastră.'

Implicarea comunității este esențială

Direcția Generală Poliția Locală Constanța mulțumește cetățenilor pentru sprijin și își manifestă întreaga deschidere în soluționarea rapidă a sesizărilor. Orice faptă care contravine normelor de conviețuire socială sau prevederilor legale poate fi raportată non-stop la:

Numere de telefon: 0241/484205 sau Dispecerat: 0341/922
Adresa de e-mail: politia.locala@primaria-constanta.ro

Compartimentul Relații Internaționale Comunicare și Turism
Direcția Organizare Evenimente
Primăria Municipiului Constanța
Blvd.Tomis, nr.51, Constanta, 900725, Romania
www.primaria-constanta.ro

Afisari: 91

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.