Comunicat de presă - Fundația Regală Margareta a României
Educația schimbă destine: 700 de copii au finalizat cu succes anul școlar datorită sprijinului oferit de Fundația Regală Margareta a României
- 700 de copii din medii vulnerabile au beneficiat de sprijin educațional, socio-emoțional și material în anul școlar 2025-2026
- 350 de copii au înregistrat progres școlar, iar sute dintre ei și-au dezvoltat competențele sociale și emoționale prin activități intergeneraționale
București, 7 iulie 2026 - Pentru sute de copii aflați în risc de abandon școlar, anul școlar 2025-2026 s-a încheiat cu rezultate care demonstrează că sprijinul potrivit, oferit la timp, poate schimba un destin. Prin programele sociale ale Fundației Regale Margareta a României - Centrele Generații și Fondul Special pentru Copii - 700 de copii din întreaga țară au beneficiat de sprijin educațional, material, emoțional și de oportunități de dezvoltare personală.
Proiectele s-au desfășurat în comunități din București și alte 17 județe și au urmărit prevenirea abandonului școlar, îmbunătățirea rezultatelor la învățătură și dezvoltarea unor competențe esențiale pentru viitor. Rezultatele de la finalul anului școlar confirmă eficiența intervenției: copiii sprijiniți își continuă parcursul educațional, iar abandonul școlar poate fi evitat.
Sprijinul oferit de Fundația Regală a ajuns și la copii aparținând mai multor comunități etnice, pentru care accesul constant la educație, sprijin emoțional și resurse materiale este esențial în prevenirea excluziunii sociale. În anul școlar 2025-2026 au fost susținuți cel puțin 185 de copii de etnie romă, maghiară și germană. Pentru acești copii, programele Fundației Regale au însemnat nu doar sprijin la teme sau burse pentru școală, ci și un spațiu sigur în care au fost încurajați, ascultați și integrați în comunitate.
Centrele Generații - educație prin solidaritate între generații
În cele 17 Centre Generații, din nouă județe ale țării (Alba, Arad, Bistrița-Năsăud, Cluj, Constanța, Mureș, Prahova, Satu Mare, Timiș), 568 de copii, cu vârste între 6 și 19 ani, au beneficiat de activități afterschool gratuite, sprijin la teme, ateliere educaționale și vocaționale, consiliere emoțională și activități intergeneraționale alături de voluntari seniori.
La finalul anului școlar:
- 253 de copii au înregistrat progrese școlare
- 528 copii au fost sprijiniți la teme
- 568 de copii au participat la activități intergeneraționale
- 44 de elevi au susținut cu succes Evaluarea națională, iar 3 elevi examenul de Bacalaureat
- 438 de copii au beneficiat de consiliere psihologică și dezvoltare emoțională
- 568 de copii au primit și suport material
În cadrul programului, copiii au luat parte la 127 de categorii de ateliere, de la lectură, pictură, sport, ecologie, nutriție și stil de viață sănătos, informatică, limbi străine, tâmplărie, ceaiuri și explorarea științei până la dezvoltare personală și emoțională, orientare profesională și competențe digitale. De asemenea, ei s-au bucurat de o tabără și 19 excursii.
Clubul Generații București - sprijin constant pentru fiecare copil
La Centrul Generații București, 58 de copii, cu vârste între 6 și 22 de ani, au beneficiat de afterschool gratuit și sprijin educațional pe tot parcursul anului școlar. Toți copiii au rămas în sistemul educațional, iar 22 și-au îmbunătățit rezultatele școlare.
De asemenea:
- 58 de copii au primit sprijin la teme
- toți au participat la activități intergeneraționale și au beneficiat de consiliere psihologică sau sesiuni de dezvoltare emoțională, dar și de suport material (rechizite, îmbrăcăminte, alimente)
- 5 elevi au susținut cu succes Evaluarea națională și 2 elevi examenul de Bacalaureat
- 5 copii au obținut premii speciale la concursuri și competiții
Pe parcursul anului școlar, copiii au luat parte și la ateliere de pictură, lectură, real jobs, relaționare, fabule, engleză, creație manuală, chitară sau realitate virtuală, sub îndrumarea seniorilor voluntari. Totodată, ei s-au bucurat de o excursie.
Fondul Special pentru Copii - burse care țin copiii în școală
Prin programul Fondul Special pentru Copii, 87 de elevi, cu vârste între 6 și 19 ani, din București și alte 12 județe (Sălaj, Alba, Ilfov, Cluj, Suceava, Tulcea, Teleorman, Prahova, Vrancea, Arad, Maramureș, Ialomița) au beneficiat de burse sociale, precum și de sprijin material esențial pentru continuarea studiilor.
La finalul anului școlar:
- peste 85% dintre copii au înregistrat progrese școlare
- 48 de copii au participat la activități afterschool
- 18 copii au obținut premii speciale și distincții
- 3 elevi au susținut Evaluarea națională și 4 elevi au promovat examenul de Bacalaureat
- 24 de copii au beneficiat de consiliere psihologică sau sesiuni de dezvoltare emoțională, dar și de ateliere intergeneraționale
- copiii s-au bucurat și de participare într-o tabără
- niciun copil nu a abandonat școala
'Vă mulțumesc din suflet pentru tot sprijinul oferit mie și frățiorilor mei. Bursa pe care ne-ați acordat-o, înseamnă foarte mult pentru noi și ne ajută mai mult decât pot spune în cuvinte. Apreciez enorm bunătatea și grija dumneavoastră. Pentru mine este o liniște să știu că există oameni ca dumneavoastră care sunt alături de noi.', spune Denis Grigoraș, elev în clasa a VIII-a, beneficiar al programului Fondul Special pentru Copii.
Educația schimbă vieți atunci când comunitatea se implică
Rezultatele obținute în anul școlar 2025-2026 demonstrează că investiția în educația copiilor vulnerabili produce efecte reale: performanțe școlare mai bune, încredere în propriile forțe, dezvoltare emoțională și șanse crescute de integrare socială.
Prin implicarea profesorilor, voluntarilor seniori, sponsorilor și partenerilor locali, Fundația Regală Margareta a României continuă să construiască punți între generații și să ofere copiilor aflați în dificultate șansa unui parcurs educațional stabil și a unui viitor mai bun.
'Satisfacția muncii noastre se vede în fiecare zi, la centru. Pe de o parte, în evoluția școlară și emoțională a copiilor. Deși provin din familii cu multe lipsuri și dificultăți, atunci când beneficiază de sprijin educațional și emoțional constant, își recapătă încrederea în propriile forțe, iar riscul de abandon școlar este eliminat. Pe de altă parte, o regăsim în implicarea seniorilor, în dorința lor de a rămâne activi, de a-și valorifica experiența și de a contribui în continuare la binele comunității.' - Victoria Mitrofan-Crețu, coordonator Centrul Generații București
În anul școlar 2025-2026 suntem recunoscători pentru că ne-au fost alături:
Sponsori program Centre Generații: Hochland România, Fundația Bosch România, Rompetrol - KMG International
Sponsori ai Clubului Generații București (sector 6): Fundația Bosch România, Fundația City Grill, Zentiva România, Asociația Dedeman, Johnson & Johnson România, Agrii România, Garanti BBVA, Booking Holdings România, Adobe România, ING Bank România & Parteneri instituționali: DGASPC Sector 6, Colegiul UCECOM 'Spiru Haret', dar și Sponsori in-kind: Hochland România, Mega Image, Boromir, Albalact, BIC, Ferrero Rocher, City Grill, Editura Curtea Veche
Sponsori program Fondul Special pentru Copii: Fundația ALFA pentru Sănătate și Educație, Henkel România, Air BP Sales Romania, Gino Rossi Production, Euronet Services, KPG Hotel and Resort Co.Ltd., Combinatul de Îngrășăminte Chimice, Sephora Cosmetics Romania, ReDress ROMANIA, precum și Sponsori in-kind: Adaconi, Boromir, Mega Image, Albalact, Dentsu, BIC
***********
Despre programul Generații
Programul Generații reprezintă, începând din 2015, o metodologie educațională originală și o soluție, atât de îmbătrânire activă, cât și de prevenire a abandonului școlar, scalabilă la nivel național. Seniorii devin voluntari în sprijinul copiilor din familii defavorizate, în cadrul centrelor sociale de zi de tip afterschool din comunitate, oferindu-le activități educative și vocaționale după școală. 44 de centre sociale, din toată țara, au primit până acum grantul Generații și au aplicat metodologia intergenerațională în lucrul cu copiii. Circa 1.700 de copii, care provin din familii defavorizate, au primit sprijin pentru teme școlare și au fost implicați în activitățile intergeneraționale din cadrul centrelor. 37.400 sesiuni intergeneraționale au fost susținute prin mentori voluntari seniori, iar peste 500 de seniori au coordonat sau sprijinit activități și cluburi educative, vocaționale și recreative.
Despre Fondul Special pentru Copii
Inițiat în anul 2000, Fondul Special pentru Copii este un program de asistență socială și acces la educație pentru copii din toată țara aflați în situații vulnerabile, cu vârste între 6 - 19 ani, înscriși într-o formă de învățământ preuniversitar de stat ori socială. Sprijinul pentru copiii în risc social sau de abandon școlar constă în burse sociale pentru școală, în vederea cumpărării de materiale educaționale, îmbrăcăminte, încălțăminte, produse alimentare și de igienă personală și curățenie, precum și sprijin material oferit direct sau organizațiilor locale de tip școală după școală constând în rechizite, îmbrăcăminte și încălțăminte, mobilier, electrocasnice, jucării, cărucior sau mobilier pentru copii etc.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.