Comunicat de presă - Direcția Națională Anticorupție
Prezentăm o selecție a unor dosare penale finalizate în lunile mai și iunie 2026, care nu au fost mediatizate la zi, în care procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată sau sesizarea instanței de judecată cu acord de recunoaștere a vinovăției, după cum urmează:
1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, la data de 12 iunie 2026, în stare de libertate, a inculpatei RÂȘNOVEANU MIHAELA-DELIA, la data faptelor manager în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (8 acte materiale) și folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane în formă continuată (4 acte materiale).
În rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt:
În perioada 27 mai 2017 - 08 mai 2023, inculpata Râșnoveanu Mihaela-Delia, în calitate de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila, prin emiterea unor dispoziții manageriale, ar fi dispus încheierea, în beneficiul propriu, a patru contracte individuale de muncă cu timp parțial, obținând un folos patrimonial constând în salariu și spor de periclitate, împrejurare în urma căreia a fost cauzat un prejudiciu în cuantum total de 469.263 lei în dauna spitalului.
În perioada iulie 2017 - septembrie 2023, inculpata Râșnoveanu Mihaela-Delia ar fi dispus încheierea a două contracte individuale de muncă, fără organizarea concursurilor necesare ocupării posturilor de asistent medical și economist în cadrul unității medicale pe care o conducea.
Totodată, în cursul anului 2023, inculpata nu ar fi dispus încetarea acestor contracte individuale de muncă, prelungite prin acte adiționale succesive, cu depășirea termenului de 90 de zile prevăzut de lege.
Prin aceste demersuri, inculpata Râșnoveanu Mihaela-Delia ar fi cauzat un prejudiciu material Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila în cuantum de 123.020 lei, reprezentând sumele încasate în mod nelegal de persoanele respective ca urmare a încheierii și prelungirii nelegale a contractelor individuale de muncă cu timp parțial.
De menționat este că persoanele respective ocupau deja funcții de conducere în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila, respectiv director de îngrijiri și director financiar-contabil, iar prin încheierea contractelor individuale de muncă menționate anterior acestea ar fi beneficiat suplimentar de venituri salariale.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila s-a constituit parte civilă în dosarul penal cu sumele reținute ca prejudiciu.
În cauză, procurorii anticorupție au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui bun imobil aflat în coproprietatea inculpatei Râșnoveanu Mihaela-Delia.
Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brăila, cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.
2. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava au dispus sesizarea instanței de judecată la data de 29 mai 2026, în baza dispozițiilor art. 483 din Codul procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatei REI NARCISA-MARINELA, sub control judiciar, profesor de Limba și literatura română la Colegiul Tehnic 'Regele Ferdinand' din Rădăuți, județul Suceava, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și complicitate la falsul material în înscrisuri oficiale, ambele în formă continuată.
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2016 - 2024, inculpata Rei Narcisa-Marinela, în calitatea menționată anterior, ar fi pretins și primit de la elevii pe care îi pregătea în particular, de la foști absolvenți ai diferitelor trepte de studii, precum și de la rude sau apropiați ai acestora, sume de bani reprezentând echivalentul în lei a câte 500 de euro, precum și alte foloase necuvenite ori servicii neremunerate. În schimb, le-ar fi promis acestora obținerea unor acte de studii medii sau superioare, respectiv foi matricole și diplome de bacalaureat ori de licență.
În acest sens, inculpata Rei Narcisa-Marinela ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unor funcționari din Ministerul Educației, în special asupra unui secretar de stat, și ar fi indus solicitanților de astfel de documente de studii convingerea că acestea sunt autentice, iar datele înscrise în ele figurează în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România. În realitate, inculpata ar fi remis unei persoane datele necesare pentru falsificarea documentelor de studii.
Facem precizarea că inculpata și-a asumat în totalitate faptele comise și a avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor.
În prezența avocatului, inculpata Rei Narcisa-Marinela a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.
Inculpata Rei Narcisa-Marinela a fost de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile.
Totodată, procurorii au formulat către instanța de judecată propunerea de confiscare de la inculpata Rei Narcisa-Marinela a sumelor totale de 3.700 de euro și 32.300 lei, primite de aceasta în contextul săvârșirii infracțiunilor.
În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului până la concurența sumei totale de 3.000 de euro, precum și asupra unei construcții aflate în proprietatea inculpatei Rei Narcisa-Marinela.
Dosarul de urmărire penală și acordul de recunoaștere a vinovăției privind-o pe inculpata Rei Narcisa-Marinela au fost înaintate Tribunalului Suceava cu propunere de se menține măsura preventivă și măsurile asigurătorii dispusă în cauză.
În cauză sunt continuate cercetările și față de alte persoane, în vederea tragerii la răspundere a tuturor participanților la săvârșirea faptelor.
3. În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 272/VIII/3 din 08 aprilie 2025, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 11 iunie 2026 cu inculpatul B. V. M., administrator de fapt al unei societăți comerciale, aflat sub control judiciar, pentru săvârșirea a două infracțiuni de dare de mită, dintre care una în formă continuată (patru acte materiale).
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada iulie 2022-martie 2025, la diferite intervale de timp, în calitate de administrator de fapt al unei societăți comerciale, inculpatul B. V. M. i-ar fi remis lui Gireadă Dumitru-Verginel, primar al comunei Mihai Eminescu, județul Botoșani, cu titlu de mită, diferite sume de bani, bunuri și foloase necuvenite, în legătură cu îndeplinirea, de către primar, a atribuțiilor de serviciu privind facilitarea adjudecării unor contracte de achiziții publice și privind derularea și urgentarea aprobării plăților aferente unor contracte de lucrări publice, după cum urmează:
- În perioada septembrie 2022-octombrie 2024, inculpatul B. V. M. i-ar fi remis primarului Gireadă Dumitru Verginel, cu titlu de mită, pentru acesta și pentru doi membri ai familiei sale, plata contravalorii unor facturi aferente unor materiale de construcții, în valoare totală de 1.090.294 lei, necesare construcției, amenajării și renovării unui număr de trei imobile deținute de acesta și de membrii familiei sale.
- În perioada iulie-august 2022, inculpatul B. V. M. i-ar fi remis primarului Gireadă Dumitru Verginel, cu titlu de mită, un autoturism marca Mitsubishi în valoare de 20.084 euro, pe care acesta din urmă l-a dat spre utilizare unei persoane apropiate.
- La data de 23 octombrie 2024, inculpatul B. V. M. ar fi remis pentru altul (membru al familiei primarului) un folos nepatrimonial reprezentat de încheierea în condiții avantajoase a unui contract de vânzare-cumpărare aferent unui teren în valoare de 50.000 euro.
- În cursul lunilor octombrie 2024-martie 2025, inculpatul B. V. M. i-ar fi remis, cu titlu de mită, primarului Gireadă Dumitru-Verginel, suma de 200.000 lei, prin atestarea prestării în mod fictiv de servicii de excavare și transport agregate.
De asemenea, în cursul lunilor august-decembrie 2024, în calitate de administrator de fapt al unei societăți comerciale, inculpatul B. V. M., i-ar fi remis, cu titlu de mită, lui Oloeriu Dan, primar al orașului Flămânzi, jud. Botoșani, plata contravalorii unor facturi aferente unor materiale de construcții, precum și livrarea unei cantități de beton și realizarea unor lucrări de excavații, aferente construcției unui imobil personal, în valoare totală de 98.364 lei.
În prezența avocatului, inculpatul B. V. M. a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 4 (patru) ani.
Totodată, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile, în condițiile stabilite de instanța de judecată.
Acordul de recunoaștere a vinovăției privindu-l pe inculpatul B. V. M. și dosarul aferent au fost înaintate la Tribunalul Botoșani.
Menționăm că, la rândul lor, inculpații Gireadă Dumitru-Verginel și Oloeriu Dan au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției la datele de 05 noiembrie 2025, respectiv 06 martie 2026, mediatizate prin comunicatele nr. 756/VIII/3 din 11 noiembrie 2025 și nr. 232/I-36 din 09 aprilie 2026.
4. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Cluj au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției ale următorilor inculpați, încheiate în zilele de 18 și 19 iunie 2026:
- VLAD CRISTINA, consilier superior în cadrul ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 11 alin. 1 din Legea 78/2000, în formă continuată (22 acte materiale), respectiv 'fapta persoanei care, având sarcina de a supraveghea, a controla, a reorganiza sau a lichida un operator economic privat, îndeplinește pentru acesta vreo însărcinare, intermediază ori înlesnește efectuarea unor operațiuni comerciale sau financiare ori participă cu capital la un asemenea operator economic, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit',
- persoana juridică REVENA SRL și C. C. D., C. P. R., G. I., administratori de societăți comerciale, fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea prevăzută de art. 11 alin. 1 din Legea 78/2000, în formă continuată.
În acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada aprilie 2019 - martie 2025, în calitate de consilier superior în cadrul ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, inculpata Vlad Cristina, având ca sarcină generală de serviciu de a controla operatorii economici privați (mici și mijlocii), ar fi îndeplinit însărcinări circumscrise activității contabile și de consiliere fiscală pentru un număr de 22 de agenți economici din județul Cluj, cu ajutorul inculpaților C. C. D., C. P. R., G. I. și al societății REVENA SRL. Pentru aceste activități de natură a-i aduce foloase necuvenite, care contravin legii în considerarea calității de consilier în cadrul ANAF, inculpata ar fi fost remunerată fie prin plata unor sume de bani în numerar, fie prin transferuri bancare către conturile sale ori ale unor persoane din anturajul acesteia.
În prezența avocatului, inculpata Vlad Cristina și ceilalți inculpați au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
- inculpata VLAD CRISTINA, o pedeapsă de 1 (un) an și o lună închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani și obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile,
- inculpata REVENA SRL, la pedeapsa amenzii de 40.000 lei,
- inculpații C. C. D., C. P. R., G. I., la amânarea aplicării pedepsei închisorii cu termen de supraveghere de 2 ani și obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile.
Dosarul de urmărire penală și acordurile de recunoaștere a vinovăției privindu-i pe cei 5 (cinci) inculpați au fost înaintate la Tribunalul Cluj.
5. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Galați au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 din Codul procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 08 iunie 2026 cu inculpatul MIHÃILÃ SERGIU, la data faptelor inspector de specialitate în gospodărirea apelor, în cadrul Compartimentului Inspecția Teritorială a Apelor- Administrația Bazinală de Apă Siret-Sistemul de Gospodărire a Apelor Vrancea, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul lunii martie 2021, în două situații distincte, inculpatul Mihăilă Sergiu, în calitatea menționată anterior, ar fi primit de la un angajat al unei societăți comerciale câte 1.000 de lei, atât direct, cât și prin intermediar, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
În schimbul sumelor de bani primite, inculpatul ar fi transmis acestuia informații care nu erau destinate publicității, referitoare la activitățile de control ce urmau să fie efectuate de către inspectorii instituției la societățile având ca obiect de activitate exploatarea agregatelor minerale din albia râului Siret, permițând astfel accesul unor persoane neautorizate la aceste date.
Informațiile divulgate ar fi vizat controalele planificate în perioada respectivă privind activitatea de exploatare a balastierelor de pe râul Siret și ar fi fost comunicate înainte de efectuarea acestora.
Facem precizarea că inculpatul și-a asumat în totalitate faptele comise și a avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor.
În prezența avocatului, inculpatul Mihăilă Sergiu a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei, precum și cu modalitatea de executare a acesteia, respectiv:
- aplicarea unei pedepse de 2 ani și 3 luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 3 luni;
- interzicerea, pe o perioadă de un an, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor;
- obligația de a frecventa un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;
- prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile.
În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumei de 2.000 de lei, depusă voluntar de inculpatul Mihăilă Sergiu și indisponibilizată în vederea confiscării speciale.
Dosarul de urmărire penală și acordul de recunoaștere a vinovăției privindu-l pe inculpat au fost înaintate Tribunalului Vrancea cu propunere de se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.
6. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, la data de 12 iunie 2026, în stare de libertate, a următorilor inculpați:
- C.V., președinte al Asociației Crescătorilor de Animale din comuna Drăgușeni, județul Iași, pentru săvârșirea infracțiunilor de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea sau reținerea pe nedrept de fonduri europene, fals în înscrisuri sub semnătură privată, participație improprie la fals intelectual și participație improprie la fals informatic, toate în formă continuată,
- ASOCIAȚIA CRESCÃTORILOR DE ANIMALE DIN COMUNA DRÃGUȘENI, județul Iași, pentru săvârșirea infracțiunilor de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea sau reținerea pe nedrept de fonduri europene, fals în înscrisuri sub semnătură privată, participație improprie la fals intelectual și participație improprie la fals informatic, toate în formă continuată,
- H. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea sau reținerea pe nedrept de fonduri europene și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată.
În rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt:
În perioada 17 mai 2010 - 07 iunie 2024, în calitate de președinte al Asociației Crescătorilor de Animale din comuna Drăgușeni, județul Iași, inculpatul C.V., cu ajutorul lui H.C., în mod repetat și cu intenție, cu ocazia depunerii la Agenția de Plăți și Intervenție pentru agricultură (A.P.I.A.) a unui număr de 13 cereri unice de plată prin care a solicitat sprijin pe suprafața de pășune, ar fi dat declarații false și ar fi folosit declarații incomplete și documente false și inexacte care conțineau semnături falsificate și atestau în mod necorespunzător adevărului numărul de animale înregistrate în exploatația Asociației de bovine și respectiv calitatea de membru cotizant în cadrul Asociației a mai multor persoane.
Demersurile respective ar fi fost făcute pentru a dovedi îndeplinirea condițiilor de eligibilitate a cererilor, necesare pentru decontarea ajutoarelor financiare de la Consiliul local al comunei Drăgușeni, județul Iași. O parte din înscrisurile atașate cererilor de plată pe suprafața de pășune ar fi fost falsificate, sub semnătură privată, de inculpatul C.V. cu sprijinul celuilalt inculpat.
Spre exemplu, în tabelele nominale completate de cei doi inculpați, conținându-i pe membrii Asociației figurau persoane care nu aveau calitatea de membri ai Asociației Drăgușeni, prin urmare nu aveau cum să își dea da acordul privind depunerea cererii unice de plată de către asociație, iar o parte din semnăturile din tabele erau falsificate, neaparținând persoanelor indicate.
În perioada 26 mai 2020 - 10 mai 2023, în mod repetat, inculpatul C.V. ar fi determinat un medic veterinar să emită patru adeverințe în care a atestat, fără vinovăție, aspecte necorespunzătoare adevărului referitoare la numărul de animale transferate către asociație pe o perioada determinată, iar apoi l-ar fi determinat pe medicul veterinar să introducă datele respective în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor (SNIIA).
Rezultatul acestor demersuri ar fi fost obținerea pe nedrept de fonduri europene, în numele asociației, în sumă totală de 1.884.767 lei.
În vederea recuperării prejudiciului, în cauză s-a dispus sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, aparținând inculpaților C. V., H.C. și Asociației Crescătorilor de Animale din comuna Drăgușeni, inclusiv asupra soldurilor creditoare existente și instituirea popririi pe sumele viitoare ce vor fi încasate în conturile bancare ale inculpaților.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 1.884.767 lei.
Dosarul de urmărire penală a fost trimis, spre judecare la Tribunalul Iași, cu propunerea de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
7. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Craiova au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 din Codul procedură penală, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției încheiate la data de 19 mai 2026 cu inculpatele B.A. și D.N., în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea sau reținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, săvârșită în forma autoratului, respectiv a instigării.
În acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2017 - 2020, în cadrul derulării unui proiect finanțat din fonduri europene, obținut prin submăsura 6.1 - 'Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri', inculpata B.A., la instigarea inculpatei D.N., ar fi depus la Oficiile Județene din cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale mai multe documente false (declarații, facturi, chitanțe etc.), în scopul obținerii pe nedrept de fonduri europene, demersuri care ar fi avut ca rezultat obținerea sumei totale de 157.354 lei.
În concret, inculpata D.N., interesată în accesarea fondurilor europene în domeniul apicol, ar fi determinat-o pe inculpata B.A. să figureze ca titular al proiectului, având în vedere că una dintre condițiile de eligibilitate impunea ca beneficiarul să fie o persoană cu vârsta de până la 40 de ani inclusiv. În acest scop, inculpata D.N. ar fi întocmit planul de afaceri și celelalte documente necesare pentru depunerea și declararea ca eligibil a proiectului pe numele inculpatei B.A.
În continuare, pentru justificarea implementării proiectului și obținerea finanțării, inculpata D.N. ar fi sprijinit demersurile realizate de inculpata B.A. prin următoarele activități:
- ar fi încheiat în mod formal cu inculpata B.A. contracte de arendă și de comodat, pentru a crea aparența îndeplinirii condițiilor de eligibilitate de către titularul proiectului;
- ar fi pus la dispoziția inculpatei B.A., cu ocazia controalelor efectuate de reprezentanții A.F.I.R. și de funcționarii din cadrul instituțiilor implicate în emiterea documentelor necesare proiectului, stupi cu familii de albine aflați în proprietatea sa, pentru a crea aparența că inculpata B.A. desfășura efectiv activitatea apicolă și pentru a justifica cererile de plată;
- ar fi valorificat din propriile stocuri cantități de miere, acceptând consemnarea necorespunzătoare adevărului în documentele comerciale, în sensul că produsele ar fi fost comercializate de inculpata B.A.;
- împreună cu inculpata B.A., ar fi folosit, în perioada menționată, facturi și chitanțe false prin care s-ar fi atestat în mod nereal comercializarea unei părți din producția de miere către mai multe persoane fizice, pentru a crea aparența îndeplinirii condiției obligatorii privind implementarea proiectului.
Debitul principal, în cuantum de 157.354 lei, a fost recuperat integral prin achitarea voluntară de către cele două inculpate.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 139.750 lei, reprezentând accesorii aferente debitului principal, respectiv dobânzi și penalități calculate de la data decontării fiecărei tranșe de plată și până la data restituirii efective a prejudiciului.
Facem precizarea că inculpatele și-au asumat în totalitate faptele comise și au avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor.
În prezența avocaților, cele două inculpate au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor, precum și cu modalitatea de executare a acestora, respectiv:
- aplicarea unor pedepse de 1 an și 4 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani;
- interzicerea, pe o perioadă de un an, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat;
- obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială;
- prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile.
În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unor bunuri imobile deținute de cele două inculpate, până la concurența sumei de 139.750,58 lei.
Dosarele de urmărire penală și acordurile de recunoaștere a vinovăției privindu-le pe inculpate au fost înaintate Tribunalului Mehedinți cu propunere de se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
8. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus sesizarea instanței de judecată, în perioada martie - mai 2026, în baza dispozițiilor art. 483 din Codul procedură penală, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției ale inculpaților:
- C.A.M., persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
* folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (13 acte materiale);
* obținerea ilegală de fonduri, în formă continuată (15 acte materiale);
* instigare la fals în declarații;
* instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
- S.C. Irina Food Production S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
* folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (13 acte materiale);
* obținerea ilegală de fonduri, în formă continuată (15 acte materiale);
* P.I.F., administrator al unei societăți comerciale cu activitate în domeniul medical, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (10 acte materiale).
În acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada octombrie 2021 - aprilie 2022, inculpata C.A.M., în calitate de administrator de fapt al inculpatei S.C. Irina Food Production S.R.L., ar fi încheiat cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Alba trei convenții privind acordarea de sprijin financiar pentru angajarea a cinci persoane, deși acestea ar fi fost angajate doar scriptic.
În acest scop, profitând de contextul pandemic, în care relaționarea cu instituțiile publice se realiza prin corespondență electronică, inculpata ar fi folosit adresa de e-mail a administratorului în drept pentru a depune înscrisuri care atestau în mod nereal angajarea celor cinci persoane și conțineau semnături falsificate, în scopul obținerii nelegale a subvențiilor.
Inculpata ar fi cunoscut că subvențiile urmau să fie suportate din fonduri europene, respectiv din Fonduri Externe Nerambursabile (FEN), precum și din bugetul de stat, prin Bugetul Asigurărilor pentru Șomaj (BAS).
Pentru a întări aparența unor raporturi de muncă reale, la data de 16 mai 2022, inculpata C.A.M. i-ar fi solicitat inculpatului P.I.F., medic de medicina muncii și administrator al unei societăți comerciale, să întocmească în fals fișele de aptitudini și rezultatele examenelor medicale aferente celor cinci persoane, în vederea angajării acestora în cadrul societății, deși acestea nu s-ar fi prezentat la control și nu ar fi desfășurat nicio activitate.
Lunar, în perioada noiembrie 2021 - ianuarie 2023, inculpata ar fi depus la A.J.O.F.M. Alba documente false, respectiv tabele nominale, state de plată și foi colective de prezență, prin care ar fi atestat, contrar realității, că cele cinci persoane erau angajate ale societății, prestau activitate opt ore pe zi, formulau cereri de concediu și încasau salarii.
În acest mod, ar fi fost obținută în mod nelegal suma totală de 127.421 lei reprezentând prejudiciu adus bugetelor din care se acordau subvențiile.
La data de 22 martie 2024, pentru a ascunde caracterul fictiv al raporturilor de muncă, inculpata C.A.M. i-ar fi solicitat administratorului în drept al societății să dea o declarație neconformă realității, potrivit căreia ar fi prestat activitate pentru societate în intervalul aprilie 2021 - februarie 2024, cu unele perioade fără plată, în care fiecare parte și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale. Declarația, autentificată notarial, ar fi fost comunicată la data de 25 martie 2024 Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba, având drept consecință clasarea unei petiții înregistrate la această instituție.
Facem precizarea că inculpații și-au asumat în totalitate faptele comise și au avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor.
În prezența avocaților, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor și acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală.
Inculpata C.A.M. a declarat că este de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate și cu forma de executare a acestora, respectiv o pedeapsă de doi (2) ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de doi (2) ani.
Totodată, inculpatei i s-a interzis pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, exercitarea drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție în cadrul unei persoane juridice de drept public.
De asemenea, inculpata C.A.M. a fost de acord cu plata unei amenzi penale de 19.000 lei și cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile.
Inculpații S.C. Irina Food Production S.R.L. și P.I.F. au declarat că sunt de acord cu aplicarea amenzilor penale, în cuantum de câte 20.000 lei fiecare.
În cauză, procurorii au dispus instituirea măsuri asigurătorii a sechestrului până la concurența sumei totale de 181.798 lei, asupra sumelor de bani existente în conturile bancare aparținând inculpatei C.A.M.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Alba a comunicat faptul că se constituie parte civilă în cauză cu suma totală de 181.798 lei (compusă din prejudiciu produs în cuantum de 127.421 lei la care se adaugă suma de 54.377 lei dobânzi și penalități calculate până la data de 20.05.2026).
Dosarele de urmărire penală și acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate Tribunalului Alba, în ceea ce îi privește pe inculpații C.A.M. și S.C. Irina Food Production S.R.L., respectiv Tribunalului Cluj, în ceea ce îl privește pe inculpatul P.I.F.
De asemenea, s-a formulat către Tribunalul Alba propunerea de se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.
Cu referire la toate cauzele anterior menționate, facem precizarea că trimiterea în judecată și acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, respectiv modalitatea de soluționare a cauzei penale, împrejurări care nu pot să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.