Comunicat de presă - Centrul FILIA
În perioada 29 iunie - 2 iulie, Centrul FILIA a organizat prima ediție a Săptămânii Culturale din satul Gura Pravăț (com. Valea Mare Pravăț), un program comunitar educațional, cultural și recreativ dedicat copiilor din sat și construit împreună cu femeile din comunitate.
În cele patru zile de program, peste 100 de copii, de la clasa pregătitoare până la clasa a VII-a, au participat la peste 30 de ateliere susținute de artiști, educatori, voluntari și organizații partenere. Copiii au construit obiecte din lemn, au realizat experimente, au compus muzică, au descoperit fotografia participativă prin metoda photovoice, au participat la ateliere de teatru, lectură și desen, au creat măști din materiale reciclabile, au învățat dansuri tradiționale, au participat la o Bibliotecă Vie și la un campionat de fotbal. Programul a urmărit crearea unui spațiu sigur de învățare, joacă și exprimare pentru copii, dezvoltarea creativității și a încrederii în sine, oferirea unor alternative sănătoase de petrecere a timpului liber și apropierea școlii de comunitate prin implicarea părinților, profesorilor și a altor actori locali.
Săptămâna s-a încheiat cu spectacolul comunitar 'Satul care a prins aripi', în cadrul căruia copiii au prezentat rezultatele atelierelor în fața părinților, profesorilor și vecinilor. Au interpretat melodia compusă împreună în cadrul atelierului de muzică, au recitat poezii, au dansat și au pus în scenă o piesă de teatru forum despre căsătoriile timpurii și importanța educației. Spectacolul a avut loc în curtea școlii, în fața primului mural realizat în sat, o lucrare inspirată de pădure și dedicată femeilor din comunitate, cele care au făcut posibilă organizarea acestei prime ediții.
Centrul FILIA mulțumește tuturor organizațiilor, instituțiilor, facilitatorilor, voluntarilor și partenerilor care au făcut posibilă această primă ediție și își propune ca Săptămâna Culturală să devină o tradiție pentru comunitatea din Gura Pravăț.
Mulțumiri:
Carmen Bârloiu de la Asociația Clubul Prieteniei/Centrul Cultural Oratia
Amelia & Bogdan care au adus ustensilele de tâmplărie achiziționate prin Fondul Științescu
Paul & Radu de la trupa EYEDROPS
Sorina Bunescu de la Asociația Partener pentru tine
Andrei Șerban de la Acting works
Olimpia Doru de la Asociația Maxwell
Irinel Nicoară de la Editura Litera
Cristina Stănescu de la Convivial
Ioana Nicoară & Sergiu Negulici & Zelmira Szabo
Alex Baciu de la Artown Now
Alexandra Iliesco
Muzeul Municipal Câmpulung - Casa Memorială 'George Topîrceanu' din Nămăești
FC Argeș
Mulțumim și celor care au sprijinit logistic: mediatorilor școlari din partea CJRAE Argeș, voluntarelor noastre, cadrelor didactice de la Școala Gimnazială Nr. 1 Valea Mare Pravăț, Primăriei și, mai ales, grupului 'Femeile schimbă destine', care a pregătit zilnic masa caldă pentru cei peste 100 de copii participanți.
Credem că un sat prinde aripi atunci când copiii lui au spațiu să își descopere vocea și imaginația, iar adulții aleg să fie alături de ei. Aceasta a fost prima ediție a Săptămânii Culturale. Sperăm să fie doar începutul unei povești care va continua, an după an, aici, în Gura Pravăț.
Suntem recunoscătoare și Editurii Litera, prin proiectul Școală-te, România, pentru donația de rechizite care îi va aștepta pe elevi la începutul noului an școlar. Mulțumim Ferma Alisei pentru lactatele oferite, Sezamo pentru fructele care au fost gustările preferate ale copiilor și Cofetăriei O fată și un băiat pentru că au îndulcit spectacolul de încheiere.
Ne revedem la următoarea ediție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.