Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Imigrări
POLIȚIȘTII DE IMIGRÃRI AU EMIS/REEMIS PESTE 900 DE PERMISE DE ȘEDERE PENTRU BENEFICIARII DE PROTECȚIE TEMPORARÃ
În perioada 29 iunie - 5 iulie a.c., polițiștii de imigrări au emis/reemis, la nivel național, 921 de permise persoanelor care beneficiază de protecție temporară în România.
Pe partea de reglementare a șederii, în perioada de referință, polițiștii de imigrări au emis/reemis și 2.922 de permise de ședere temporară și pe termen lung.
Prevenirea și combaterea migrației ilegale rămâne o prioritate pentru Inspectoratul General pentru Imigrări. În acest context au fost desfășurate 102 acțiuni, controale și verificări. Ca urmare a acestora, trei străini au fost introduși în custodie publică până la finalizarea procedurilor de îndepărtare sub escortă, iar alți cinci au fost escortați până la punctele de trecere a frontierei de stat.
Polițiștii de imigrări continuă acțiunile pentru respectarea legislației în domeniul migrației și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.