Comunicat de presă - Uniunea Militarilor și Polițiștilor 'Mihai Viteazul'
Mesajul Uniunii Militarilor și Polițiștilor 'Mihai Viteazul' cu ocazia Zilei Independenței Statelor Unite ale Americii
Cu ocazia Zilei Independenței Statelor Unite ale Americii, Uniunea Militarilor și Polițiștilor 'Mihai Viteazul' transmite poporului american cele mai calde felicitări și urări de pace, prosperitate și binecuvântare.
Astăzi sărbătorim nu doar nașterea unei mari națiuni, ci și valorile care au consacrat-o: libertatea, demnitatea umană, curajul, respectul pentru lege și credința în idealurile democratice.
Pentru România, Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii reprezintă unul dintre cei mai importanți piloni ai securității naționale și ai stabilității regionale. Este o relație construită pe încredere, respect reciproc și responsabilitate comună pentru apărarea valorilor lumii democratice.
Am avut onoarea de a face parte, în calitate de ministru al apărării naționale, din delegația oficială condusă de președintele României, Traian Băsescu, la momentul semnării Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii. Consider acel moment unul dintre cele mai importante repere ale politicii externe și de securitate a României moderne, un angajament care a consolidat prietenia dintre cele două state și a întărit poziția României în cadrul comunității euroatlantice.
În această zi aniversară, aducem un omagiu militarilor români și americani care au servit împreună sub drapelul libertății în misiuni internaționale, precum și tuturor celor care au contribuit la dezvoltarea relației de prietenie dintre țările noastre.
La mulți ani Statelor Unite ale Americii!
Dumnezeu să binecuvânteze Statele Unite ale Americii!
Dumnezeu să binecuvânteze România!
Dumnezeu - Patrie - Familie - Onoare
General (r) Gabriel Oprea
Președinte Uniunii Militarilor și Polițiștilor activi, in rezerva, in retragere si familiile lor 'Mihai Viteazul' (UMPMV)
Președinte Partidului pentru Patrie, Militari, Polițiști (PPMP, fost UNPR)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.