Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba
Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba aduce la cunoștința opiniei publice următoarele aspecte:
Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba efectuează cercetări ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice în scopul fraudării examenelor de bacalaureat.
În cursul zilei de 03.07.2026, ca urmare a obținerii autorizațiilor legale de la instanța competentă, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba împreună cu organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice efectuează percheziții domiciliare în 47 de locații situate pe raza județelor Alba, Arad, Bihor, Cluj și Sibiu, la domiciliile unor persoane fizice, fără calitate specială.
Organele de urmărire penală sunt sprijinite de organe de poliție din județele Alba (Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul de Ordine Publică, Serviciul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase și Serviciul pentru Acțiuni Speciale), Arad, Hunedoara, Bihor, Cluj și Sibiu și grupări de jandarmi din județele Alba și Cluj.
Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom putea oferi detalii suplimentare.
Precizăm că efectuarea perchezițiilor domiciliare este o etapă procesuală reglementată în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului și prevenirea săvârșirii unor alte infracțiuni, iar aceste acte și măsuri de urmărire penală nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.