logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

Noi avertizări de instabilitate atmosferică severă: cod portocaliu de vijelii și ploi torențiale, urmat de intensificări ale vântului în mai multe regiuni ale țării

Fenomenele meteorologice severe continuă să afecteze România și în următoarele 48 de ore. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) au emis noi avertizări de Cod portocaliu și Cod galben valabile în cursul zilei de astăzi și până sâmbătă seara, care vizează cea mai mare parte a țării.

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări Cod portocaliu și trei atenționări Cod galben privind instabilitatea atmosferică accentuată, ploi torențiale, vijelii, grindină și intensificări ale vântului, valabile până în seara zilei de 4 iulie.

Cod portocaliu

În intervalul 3 iulie, ora 12:00 - 17:00, este în vigoare un Cod portocaliu pentru sudul și estul Transilvaniei și zona Carpaților Orientali și Meridionali.

Sunt prognozate perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, manifestată prin averse torențiale, vijelii puternice cu rafale de 70-90 km/h, grindină de dimensiuni medii (1-3 cm), frecvente descărcări electrice și cantități de apă de 25-40 l/mp, care pe arii restrânse pot depăși 50-60 l/mp.

Un al doilea Cod portocaliu este valabil în intervalul 3 iulie, ora 17:00 - 22:00, pentru Carpații Orientali și Meridionali, unde sunt prognozate averse torențiale importante cantitativ, cu acumulări de 25-40 l/mp, izolat de peste 50 l/mp.

Cod galben de instabilitate atmosferică

În intervalul 3 iulie, ora 10:00 - 17:00, un Cod galben este valabil pentru cea mai mare parte a Transilvaniei și Olteniei, Maramureș, vestul, centrul și nordul Munteniei, precum și zona Carpaților Orientali și Meridionali.

Vor fi perioade cu averse torențiale, intensificări ale vântului și vijelii, cu rafale de 50-70 km/h, izolat de peste 80 km/h, descărcări electrice și grindină de mici și posibil medii dimensiuni. Cantitățile de apă vor ajunge la 15-25 l/mp, iar local vor depăși 30-40 l/mp.

În intervalul 3 iulie, ora 17:00 - 4 iulie, ora 08:00, avertizarea Cod galben se extinde asupra sudului și estului Transilvaniei, Munteniei, Dobrogei și celei mai mari părți a Moldovei. Se vor înregistra averse torențiale, vijelii cu rafale de 50-70 km/h, grindină și descărcări electrice, iar cantitățile de apă vor fi de 15-20 l/mp, cu depășiri locale de 30 l/mp.

Cod galben de intensificări ale vântului

Pentru ziua de 4 iulie, în intervalul 08:00 - 23:00, ANM a emis o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului pentru Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și Moldovei, nord-estul Munteniei și nordul Dobrogei. În aceste regiuni, vântul va avea viteze de 50-70 km/h. Totodată, pe parcursul zilei de sâmbătă, manifestări de instabilitate atmosferică vor fi posibile local în Muntenia.

Avertizare hidrologică extinsă - Risc de viituri și inundații locale în numeroase bazine hidrografice

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o avertizare hidrologică valabilă în intervalul 3 iulie, ora 12:00 - 4 iulie, ora 12:00, ca urmare a precipitațiilor prognozate și a propagării acestora.

În acest interval sunt prognozate scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici, inundații locale și creșteri de debite și niveluri, cu posibile depășiri ale cotelor de apărare, pe râuri din bazinele hidrografice Vișeu, Iza, Someș, Mureș, Desnățui, Jiu, Olt, Călmățui, Vedea, Argeș, Ialomița, Siret, Prut și din Dobrogea.

Cod portocaliu

În intervalul 3 iulie, ora 12:00 - 4 iulie, ora 09:00, codul portocaliu vizează râuri din bazinele Teleorman (județele Argeș și Teleorman), Râul Negru (județele Covasna, Harghita și Brașov) și Putna - bazinul superior (județul Vrancea), unde există risc de viituri rapide și posibile efecte severe de inundații locale.

Cod galben

Pentru perioada 3 iulie, ora 12:00 - 4 iulie, ora 12:00 este instituit un cod galben ce vizează numeroase sectoare de râuri din județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Bihor, Cluj, Harghita, Mureș, Alba, Sibiu, Hunedoara, Mehedinți, Dolj, Gorj, Covasna, Brașov, Vâlcea, Argeș, Olt, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamț, Suceava, Vaslui, Iași, Galați, Botoșani, Tulcea și Constanța, unde sunt posibile viituri rapide și creșteri importante ale debitelor pe râurile mici.

Populația este sfătuită să urmărească permanent avertizările și recomandările transmise de autorități, să evite deplasările în timpul fenomenelor meteorologice severe și în apropierea cursurilor de apă, să nu traverseze zone inundate și să ia măsuri pentru protejarea bunurilor aflate în zone cu risc. Autoritățile locale sunt îndemnate să monitorizeze permanent evoluția fenomenelor și să aplice măsurile prevăzute în regulamentele privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene hidrometeorologice.

La nivelul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor sunt menținute active mecanismele de monitorizare și coordonare, iar instituțiile din subordine urmăresc permanent evoluția fenomenelor meteorologice și hidrologice, fiind pregătite să intervină, în funcție de competențe, acolo unde situația o va impune.

Direcția Comunicare și Digitalizare

Afisari: 92

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.