Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara
Autoturism căutat de autoritățile din Italia, depistat de polițiștii de frontieră timișeni
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moravița, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, au depistat un autoturism în valoare de aproximativ 80.000 lei, semnalat ca fiind căutat de autoritățile din Italia.
În data de 02 iulie a.c., în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Moravița, județul Timiș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control la frontieră, un cetățean român, în vârstă de 43 ani, la volanul unui autoturism.
În urma verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat faptul că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, conform unei alerte introduse de către autoritățile din Italia.
Autoturismul, evaluat la aproximativ 80.000 de lei, a fost indisponibilizat sediul Sectorului Poliției de Frontieră Moravița pentru continuarea cercetărilor.
În cauză cercetările sunt continuate de polițiștii de frontieră pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale care se impun la finalizare.
PURTÃTOR DE CUVÂNT
Agent șef principal de poliție
LEȘ MIHAELA
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.