Comunicat de presă - Primăria Municipiului Ploiești
Republica de sub Castani își deschide larg porțile pentru iubitorii de rock!
Primăria Municipiului Ploiești invită publicul la două seri dedicate muzicii rock, organizate în cadrul evenimentului 'Republica de sub Castani', în perioada 4-5 iulie a.c., pe Bulevardul Independenței.
În acest weekend, Republica de sub Castani devine Republica Rock și va găzdui concerte susținute de unele dintre cele mai apreciate trupe rock din România, oferind publicului un program artistic divers și o atmosferă autentică plină de energie și muzică bună.
Evenimentul va fi completat de spectaculoasa paradă a motocicliștilor (sâmbătă, 04 iulie), care va aduce pe Bulevardul Castanilor sute de participanți și va contribui la atmosfera specifică acestui weekend, dedicat muzicii rock.
Programul Republica Rock va reuni trupe reprezentative ale scenei rock românești:
- Sâmbătă, 04 iulie a.c.: Orkid, Luna Amară, Celelalte Cuvinte, Vama;
- Duminică, 05 iulie a.c.: Kronophagia, ALTAR, Kempes, IRIS - Cristi Minculescu, Valter & Boro.
Concertele vor începe, în fiecare zi, la ora 18.00.
Partener principal al Republicii: Rompetrol - KMG International
Parteneri ai Republicii: Bergenbier, Inspet, MedLife România, Coral Impex, Professional Farmaline, Pro Solutions Forwarding, Artsani.
Eveniment realizat alături de: Teatrul 'Toma Caragiu' Ploiești , Casa de Cultură 'Ion Luca Caragiale' a Municipiului Ploiești, Club Sportiv Municipal Ploiești, Filarmonica 'Paul Constantinescu' Ploiești, Universitatea 'Petrol-Gaze' din Ploiești, Fundația Comunitară Prahova.
Vă așteptăm în număr cât mai mare la un weekend memorabil, cu muzică live și atmosferă relaxantă, în inima orașului!
Vara aceasta, împreună trăim rock-ul sub Castani!
Programul detaliat al actualei ediții a evenimentului 'Republica de sub Castani', activitățile, harta și anunțurile despre Republică sunt disponibile la următorul link: https://republicadesubcastani.ploiesti.ro/
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.