Comunicat de presă - Partidul Național Liberal
PNL respectă justiția, dar consideră legitimă dezbaterea privind imparțialitatea măsurilor administrative adoptate în acest caz.
Partidul Național Liberal respectă independența justiției, hotărârile instanțelor și dreptul fiecărei instanțe de a-și organiza activitatea potrivit legii. Tocmai din acest motiv, considerăm că orice măsură administrativă privind organizarea activității judiciare trebuie să fie nu doar legală, ci transparentă și lipsită de orice aparență de arbitrariu.
Comunicatele publice transmise astăzi de Consiliul Superior al Magistraturii și de Tribunalul București nu răspund întrebărilor legitime ridicate în spațiul public cu privire la constituirea, în data de 23 iunie 2026, a completurilor specializate pentru cauzele privind partidele politice.
Există două aspecte obiective care justifică solicitarea unor explicații suplimentare.
În primul rând, timp de peste două decenii, din 2004 și până în prezent, numărul foarte redus al cauzelor având ca obiect partidele politice nu a impus constituirea unor asemenea completuri specializate. Faptul că această necesitate apare tocmai acum ridică în mod firesc întrebări care merită un răspuns clar.
În al doilea rând, aceste completuri au fost constituite exact în momentul în care au fost înregistrate dosarele formulate de contestatarii din PNL, fără ca opiniei publice să îi fie prezentate criteriile concrete după care au fost desemnați judecătorii care le compun.
În același timp, standardele internaționale dezvoltate de OSCE și Comisia de la Veneția consacră principiul autonomiei partidelor politice ca asociații private.
Acestea arată că organizarea internă, interpretarea propriului statut, alegerea conducerii și soluționarea conflictelor interne trebuie să aparțină, în primul rând, partidului, iar intervenția autorităților statului trebuie să fie una limitată și proporțională, după epuizarea mecanismelor interne de soluționare a litigiilor.
Tocmai de aceea, cu atât mai mult într-o cauză care privește funcționarea internă a unui partid politic, orice măsură administrativă excepțională privind constituirea unor completuri specializate trebuie să fie însoțită de explicații clare și transparente. O astfel de transparență este esențială pentru consolidarea încrederii publice în imparțialitatea actului de justiție.
PNL nu contestă dreptul instanțelor de a adopta măsuri administrative și nu pune în discuție independența judecătorilor. Ceea ce solicităm este transparență deplină asupra procedurii urmate și asupra criteriilor care au stat la baza acestor decizii administrative, pentru ca orice suspiciune privind imparțialitatea organizării activității judiciare să fie înlăturată.
Într-un stat de drept, independența justiției și încrederea publicului în imparțialitatea acesteia se consolidează prin transparență și prin explicații clare, nu prin descurajarea întrebărilor legitime.
Partidul Național Liberal va continua să își exercite toate drepturile procesuale exclusiv prin mijloacele prevăzute de lege și Constituție.
Biroul de Presă al Partidului Național Liberal
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.