logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Ministerul Public

Ministerul Public își exprimă solidaritatea instituțională cu Înalta Curte de Casație și Justiție în apărarea independenței justiției

Ministerul Public își exprimă solidaritatea instituțională cu Înalta Curte de Casație și Justiție și susține fără rezerve apărarea independenței autorității judecătorești, ca valoare fundamentală a statului de drept și garanție esențială a drepturilor și libertăților cetățenilor.

Independența justiției nu reprezintă un privilegiu al magistraților, ci o garanție constituțională instituită în beneficiul fiecărui cetățean. Ea presupune ca judecătorii și procurorii să își poată exercita atribuțiile exclusiv în temeiul Constituției și al legii, fără presiuni, intimidări sau ingerințe din partea vreunei autorități ori a altor factori externi.

Ministerul Public consideră că raporturile dintre autoritățile publice trebuie să se desfășoare în spiritul loialității constituționale, al respectului reciproc și al dialogului instituțional. Divergențele privind interpretarea competențelor constituționale sunt firești într-un stat democratic, însă acestea trebuie soluționate exclusiv prin mecanismele prevăzute de Constituție, cu respectarea independenței autorității judecătorești și fără manifestări care pot afecta încrederea publicului în actul de justiție.

În acest context, Ministerul Public apreciază poziția exprimată de Înalta Curte de Casație și Justiție privind necesitatea protejării independenței justiției și reafirmă că apărarea acestei valori constituționale reprezintă o responsabilitate comună a tuturor instituțiilor statului.

Ministerul Public își exprimă, totodată, deplinul respect pentru rolul constituțional al Curții Constituționale a României, singura autoritate competentă să soluționeze conflictele juridice de natură constituțională, și are convingerea că procedurile constituționale trebuie să se desfășoare într-un climat de echilibru instituțional și respect reciproc.

În calitate de autoritate judiciară, Ministerul Public va continua să apere, cu fermitate și echilibru, independența justiției, separația puterilor în stat și valorile consacrate de Constituția României și de standardele europene privind statul de drept.

Afisari: 68

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.