Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud
BULETIN DE PRESÃ
Autoutilitară căutată la nivel internațional, depistată și indisponibilizată de polițiștii din Bistrița-Năsăud
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tăinuire.
În fapt, la data de 1 iulie a.c., polițiștii au identificat și depistat în posesia unei femei de 38 de ani din Bistrița o autoutilitară care figura ca fiind căutată de autoritățile din Regatul Unit, din luna aprilie 2026.
Autovehiculul, fabricat în anul 2018 și estimat ca fiind în valoare de 20.000 de euro, a fost indisponibilizat de polițiști.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru tăinuire, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale în cooperare cu autoritățile judiciare britanice, pentru documentarea sub toate aspectele a cauzei.
*
Un conducător auto care nu a respectat viteza legală s-a ales cu dosar penal, după ce polițiștii care l-au oprit pentru verificări au constatat nereguli de natură penală.
La data de 1 iulie a.c., polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi care derulau activități pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei, au înregistrat cu aparatul radar un autoturism care rula cu viteză peste limita legală, pe Drumul Național 17D din localitatea Ilva Mică.
În calitate de conducător auto a fost identificat un bărbat de 65 de ani din Sângeorz-Băi, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că permisul de conducere prezentat de aceasta prezintă urme de uzură și nu are unele elemente de siguranță specifice.
Totodată, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule. Acesta a fost testat pentru consumul de alcool, rezultatul fiind negativ.
În urma celor constatate, polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi, Compartimentul Rutier s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.