Comunicat de presă - Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA)
Siguranța alimentelor, verificată de ANSVSA în unitățile alimentare din benzinării
Inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au verificat, în perioada 15-29 iunie 2026, 445 de unități care prepară și comercializează alimente în incinta benzinăriilor. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 258.800 de lei, și 34 de avertismente.
Controalele au vizat atât condițiile în care sunt preparate și vândute alimentele către consumatorii finali, cât și modul în care sunt colectate și depozitate, în vederea neutralizării, subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman (SNCU) și deșeurile rezultate din prepararea și servirea alimentelor.
Inspectorii au reținut oficial 36,54 kg de produse de patiserie congelate, în valoare de 2.507 lei, cantitate dirijată către neutralizare.
Principalele neconformități constatate:
- prepararea de sandvișuri în unități care nu dețineau aprobare sanitar-veterinară;
- lipsa spațiilor frigorifice destinate depozitării subproduselor de origine animală (SNCU);
- recipiente de colectare a SNCU fără identificare și marcare corespunzătoare, precum și grafice de temperatură neactualizate;
- nerespectarea cerințelor privind etichetarea și depozitarea alimentelor, precum și pavimente deteriorate în spațiile de depozitare;
- lipsa instruirii personalului;
- program de autocontrol realizat incomplet.
'Pentru foarte mulți români, benzinăria a devenit un loc obișnuit de unde își cumpără o cafea, un sandviș sau un produs de patiserie. Regulile de igienă și de siguranță a alimentelor sunt însă aceleași ca în orice altă unitate alimentară, iar acolo unde nu au fost respectate, inspectorii noștri au aplicat sancțiuni', a declarat dr. Alexandru Nicolae Bociu, președintele ANSVSA.
Acțiunea de control continuă la nivel național.
ANSVSA recomandă consumatorilor să semnaleze orice suspiciune legată de siguranța alimentelor prin Call Center-ul instituției, la numărul gratuit 0800.826.787, sau prin e-mail, la adresa callcenter@ansvsa.ro.
Serviciul Comunicare și Logistică Documentară
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.