logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor

Structura de comunicare publică din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor este împuternicită să aducă la cunoștința mass-media următoarele:

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au finalizat urmărirea penală și au dispus trimiterea în judecată a inculpatului A, în vârstă de 27 de ani, aflat sub imperiul măsurii preventive a controlului judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin.
1 Cp.

În fapt, s-a reținut că, în perioada 23.06.2026-24.06.2026, inculpatul A i-a promis, cu titlu de mită, martorului denunțător B, autorizat în cauză în calitate de colaborator cu identitate reală, foloase necuvenite și/sau sume de bani, iar în data de 24.06.2026, în jurul orei 18:30-19:10, i-a oferit aceluiași martor denunțător suma de 200 euro, alcătuită din 4 bancnonte a câte 50 euro fiecare, cu ocazia unei întâlniri dintre cei doi pe care inculpatul i-a solicitat-o insistent martorului B, organ de cercetare penală căruia i-a fost repartizat spre cercetare dosarul penal cu nr. zzz/xxx/P/2025 al Parchetului de pe lângă Judecătoria S, pentru ca acesta din urmă să îndeplinească un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, respectiv pentru a-i soluționa în mod favorabil dosarul penal în care este cercetat sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul rutier.

Fapta mai sus descrisă a fost constatată în flagrant de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor în colaborare cu lucrătorii de poliție din cadrul IPJ Bihor - Serviciul Investigații Criminalitate Economică, în data de 24.06.2026, cu ocazia întâlnirii dintre inculpatul A și
martorul denunțător B.

În cauză s-au dispus măsuri preventive, respectiv prin ordonanța procurorului din data de 24.06.2026 inculpatul A a fost reținut pentru 24 ore, iar prin ordonanța procurorului din data de 25.06.2026 s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat.

Totodată, prin ordonanța procurorului din data de 25.06.2026 s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumei de 200 euro, compusă din 4 bancnote de câte 50 euro fiecare, care a fost ridicată de la inculpatul A cu ocazia constatării infracțiunii flagrante din data de 24.06.2026, în vederea confiscării speciale

Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Tribunalului Bihor.

Facem precizarea că trimiterea în judecată reprezintă, conform prevederilor Codului de procedură penală, o etapă a procesului penal ce constă în finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță în vederea judecării cauzei, situație care nu poate în nici un fel să înfrângă
principiul prezumției de nevinovăție.

Afisari: 66

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.