logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu

BULETIN DE PRESÃ

Update: La data de 30 iunie a.c., Parchetul de pe lângă Judecătoria Săliște a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față de tânărul în vârstă de 22 de ani, din localitatea Ludoș.

Stire inițială:

Tânăr reținut pentru acte de violență

La data de 29 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului au reținut un tânăr în vârstă de 22 de ani, din localitatea Ludoș, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 27 iunie a.c., în jurul orei 17:30, în localitatea Ludoș, un localnic în vârstă de 22 de ani, pe fondul unui conflict mai vechi, a exercitat acte de violență cu un obiect tăietor-înțepător asupra unui alt localnic în vârstă de 24 de ani, provocându-i o plagă la nivelul spatelui.

La data de 29 iunie a.c., în baza materialului probator administrat în cauză, polițiștii au dispus față de tânărul în vârstă de 22 de ani măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba-Iulia.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Miercurea Sibiului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

*

Reținut pentru furt calificat

La data de 30 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr au reținut un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din localitatea Hamba, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

În urma investigațiilor desfășurate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 25 iunie a.c., în jurul orei 11:00, o femeie, în vârstă de 41 de ani, din Mediaș, ar fi fost prejudiciată de mai multe bunuri dintr-un imobil situat în localitatea Hamba.

În fapt, un localnic în vârstă de 56 de ani ar fi intrat în imobilului femeii în vârstă de 41 de ani și ar fi sustras mai multe bunuri în valoare de aproximativ 10.000 de lei.

În baza materialului probator administrat în cauză, la data de 30 iunie a.c., polițiștii au dispus față de bărbatul în vârstă de 56 de ani măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind ulterior încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba.

La aceeași dată, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu a dispus măsura controlului judiciar începând cu data de 01 iulie a.c., pentru o perioadă de 60 de zile față de bărbatul în vârstă de 56 de ani.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

*

Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru furt calificat

La data de 30 iunie a.c., în jurul orei 16:00, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Sibiu au identificat o femeie în vârstă de 29 de ani pe numele căruia, la aceeași dată, Judecătoria Sibiu a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Aceasta a fost condamnată să execute o pedeapsă de 6 luni de închisoare cu executare.

Femeia a fost încarcerată în Penitenciarul Aiud, în vederea executării pedepsei.

COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE

Afisari: 62

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.