Comunicat de presă - Teatrul pentru Copii și Tineret 'Gong' Sibiu
Încă o rundă de joacă la Teatrul 'Gong'
Sibiu, 30 iunie 2026.
Teatrul pentru Copii și Tineret 'Gong' Sibiu suplimentează programul de reprezentații al spectacolului 'Poți și tu? Pot și eu' în regia Irinei Crăiță-Mândră, ca urmare a interesului ridicat al publicului.
Biletele pentru cele trei reprezentații programate inițial - sâmbătă, 4 iulie, de la orele 11:00 și 18:00, și duminică, 5 iulie, de la ora 11:00 - s-au epuizat într-un timp foarte scurt, motiv pentru care organizatorii au decis să programeze o reprezentație suplimentară, duminică, 5 iulie, de la ora 13:00. Noul set de bilete va fi disponibil spre vânzare începând de miercuri, 1 iulie, ora 12:00.
'Poți și tu? Pot și eu' este un spectacol-invitație la joacă inspirat de universul ludic și duios al poveștilor scrise de Olina Ortiz și Eric Carle. Spectacolul aduce în prim-plan bucuria de a descoperi lucruri simple, dar cu adevărat fascinante: cum un sunet poate deveni un cântec, cum o mișcare poate începe o poveste sau cum un obiect banal capătă, dintr-odată, viață și sens atunci când este privit cu ochi de copil.
Actorii devin facilitatorii acestei aventuri și acceptă provocarea de a intra în joc cu sinceritate, alături de cei mici. Ei propun, inventează și redescoperă împreună că, atunci când te joci, totul se poate transforma: gesturile simple prind ritm, obiectele se schimbă în jucării, curiozitatea naște mișcare, iar bucuria devine o punte solidă între lumea copiilor și cea a adulților.
POȚI ȘI TU? POT ȘI EU
Regia și dramatizarea: IRINA CRÃIȚÃ-MANDRÃ; Scenografie: BIANCA VEȘTEMAN ȘI SABINA VEȘTEMAN; Mișcare scenică: ANDREEA BELU; Muzică: CHARLIE FÃLÃMAȘ; Ateliere: DIANA RIBANA, FLORIAN MUREȘAN, CLAUDIA BENCHEA; În distribuție: BARBARA CRIȘAN, RALUCA RÃDUCA, MIHEALA GRIGORAȘ, MIRCEA CORCOVEANU, GABRIEL MUNCUȘ.
Spectacolul are o durată de aproximativ 35 de minute și este recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 și 5 ani.
Accesul publicului la oricare din reprezentațiile de mai sus se face pe baza biletelor puse în vânzare online prin teatrulgong.ro sau la sediul Teatrului, de miercuri până vineri între orele 11:00 - 18:00, sâmbăta între orele 10:00 - 18:00 sau duminica între orele 10:00 și 14:00.
Mai multe detalii despre bilete și acces, dar și condițiile de modificare a biletelor flexibile, puteți găsi în regulamentul afișat pe teatrulgong.ro.
Prețul unui bilet pentru aceste spectacole este de 12 lei, tarif unic - flexibil.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.