Comunicat de presă - Serviciul Județean Anticorupție Bihor
Bihor / Acord de recunoaștere a vinovăției încheiat cu un fost polițist de frontieră
Ca urmare a activităților de cercetare penală desfășurate de către ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Bihor, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, la data de 24.06.2026, s-a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu un inculpat, având, la data comiterii faptelor, calitatea de agent de poliție de frontieră, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale).
În fapt, din probatoriul administrat în cauză de către lucrătorii de poliție judiciară ai DGA, în colaborare cu procurorii de pe lângă Tribunalul Bihor, s-a reținut următoarea stare de fapt:
- La data de 10.11.2025, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe o autospecială MAI, în zona PTF Borș 2 - drumul expres DEx16 - calea Borșului, beneficiind de complicitatea materială și morală a unui coleg de patrulă, inculpatul a constatat că semiremorca ansamblului condus de un șofer din județul Suceava avea inspecția tehnică periodică expirată. În schimbul neconstatării și nesancționării contravenției, inculpatul a pretins și primit pentru sine suma de 500 lei (retrasă în acel moment de la un ATM din proximitate), sumă pe care ulterior a împărțit-o în mod egal cu colegul său de patrulă.
- La data de 14.11.2025, în intervalul orar 08:00-20:00, aflându-se în serviciu în aceeași zonă de competență (Autostrada A3 - Borș 2), beneficiind de complicitatea unui alt coleg, inculpatul a oprit în trafic un autocamion condus de un cetățean azer, de la care a primit pentru sine suma de 50 euro, virată în contul său Revolut. Ulterior, acesta a transferat jumătate din sumă (25 euro) în contul soției colegului de patrulă, în legătură cu neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
În prezența avocatului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia.
Prin acordul de recunoaștere a vinovăției s-a stabilit condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
De asemenea, ca pedeapsă complementară, s-a dispus interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a exercita activitatea de polițist de frontieră pe o durată de 2 ani, precum și obligația de a presta muncă în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile.
Totodată, s-a reținut că, după dobândirea calității procesuale, acesta și-a prezentat demisia din cadrul Poliției de Frontieră, încetând raporturile de serviciu, manifestând o atitudine sinceră și cooperantă pe parcursul anchetei derulate de DGA și unitatea de parchet.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile, precum și poprirea sumelor de bani deținute de inculpat, acesta transferând benevol suma de 750 lei în subcontul deschis de ANABI la o unitate bancară.
Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Bihor.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.