Comunicat de presă - Poliția Română
37 DE PERCHEZIȚII DOMICILIARE PENTRU FURT CALIFICAT, DELAPIDARE ȘI NEÎNDEPLINIREA ÎNDATORIRILOR DE SERVICIU SAU ÎNDEPLINIREA LOR DEFECTUOASÃ
Astăzi, 30 iunie, polițiștii Direcției de Poliție Transporturi și Secției Regionale de Poliție Transporturi București efectuează 37 de percheziții domiciliare, în municipiul București și în județele Dâmbovița, Ilfov, Prahova, Ialomița și Teleorman, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, delapidare și neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, constând în sustragerea, în formă continuată, de combustibili din vagoane-cisternă, respectiv însușirea de diferite cantități de produse petroliere, lubrifianți și material rulant.
Video: https://youtu.be/938dNsfa_pI
Astfel, în perioada octombrie 2025 - iunie 2026, polițiștii au documentat activitatea infracțională a 35 de persoane fizice și două persoane juridice, în două dosare penale, aflate sub supravegherea Parchetelor de pe lângă Judecătoriile Sectorului 1 București și Buftea.
Prejudiciul este de aproximativ 10 tone de combustibili.
Activitățile au fost sprijinite de luptătorii Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, prin unități centrale și teritoriale.
CENTRUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.