logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu

BULETIN DE PRESÃ

Tânăr reținut pentru acte de violență

La data de 29 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului au reținut un tânăr în vârstă de 22 de ani, din localitatea Ludoș, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 27 iunie a.c., în jurul orei 17:30, în localitatea Ludoș, un localnic în vârstă de 22 de ani, pe fondul unui conflict mai vechi, a exercitat acte de violență cu un obiect tăietor-înțepător asupra unui alt locanic în vârstă de 24 de ani, provocându-i o plagă la nivelul spatelui.

La data de 29 iunie a.c., în baza materialului probator administrat în cauză, polițiștii au dispus față de tânărul în vârstă de 22 de ani măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba-Iulia.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Miercurea Sibiului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

*

Alcool în aerul expirat

La data de 29 iunie a.c., în jurul orei 07:10, în municipiul Mediaș, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe Șoseaua Sibiului de către un localnic în vârstă de 58 de ani.

În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE

Afisari: 57

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.