Comunicat de presă - Compania de salubritate TEGA S.A
TEGA răcorește orașul Sfântu Gheorghe cu 100 mc de apă zilnic
Se folosește apă industrială provenită din puțul propriu al companiei
Canicula îi afectează în această perioadă și pe locuitorii din Sfântu Gheorghe, iar TEGA lucrează în cele mai fierbinți ore pentru a face orașul puțin mai locuibil.
'Două dintre mașinile noastre udă străzile orașului în două schimburi. Este important de menționat că scopul principal de această dată nu este eliminarea prafului, ci absorbția căldurii prin evaporarea apei, deci răcirea stratului de asfalt. Colegii noștri lucrează între orele 7:00 și 18:00, când căldura este cea mai mare. Desigur, există și zone neasfaltate pe care le udăm, acolo cu scopul de a atenua poluarea cu praf pentru locuitori' - a declarat directorul TEGA S.A., Mathe Laszlo.
Este important de menționat și faptul că volumul de apă utilizat zilnic, de aproximativ 100 mc, nu este apă potabilă - deoarece aceasta nici nu poate fi folosită în astfel de scopuri -, ci este apă industrială provenită din puțul propriu al TEGA, ale cărei costuri sunt semnificativ mai mici.
Compania de salubritate le cere locuitorilor, în special șoferilor, să dea dovadă de răbdare și înțelegere în trafic la apariția autospecialelor de udat, deoarece scopul este confortul nostru comun și atenuarea alertei de caniculă, iar autospeciala de udat nu se poate deplasa cu viteză mare.
TEGA S.A.
Biroul de Presă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.